Ministerul Mediului inițiază, începând cu data de 10.03.2023 consultarea publică a proiectului Programului de management durabil al substanțelor chimice pentru anii 2023-2030.
Scopul proiectului este asigurarea gestionării durabile a unui spectru larg de substanțe și produse chimice în ansamblu de-a lungul ciclului de viață și reducerea impactului acestora asupra mediului și sănătății umane.
Necesitatea elaborării și adoptării proiectului de decizie reiese din prevederile art. 7, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 277/2018 privind substanțele chimice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr. 49-58 art. 109), precum și Legea Nr. 40/2004 pentru ratificarea Convenţiei de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi ((Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 39, art.228) cu modificările ulterioare
Prevederile de bază ale proiectului Programului MDSC cuprind obiectivele și prioritățile naționale pentru dezvoltarea sistemului de management durabil al substanțelor chimice de-a lungul întregului ciclu de viață.
Beneficiarii proiectului de decizie sunt Autoritățile Publice, sectorul privat.
Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice este dezvoltarea sistemului de management durabil al substanțelor chimice de-a lungul întregului ciclu de viață.
Impactul estimat al proiectului de decizie este reducerea progresivă a poluării cu substanțe chimice a componentelor de mediu, diminuarea presiunilor generate de gestionarea inadecvată a deșeurilor de substanțe chimice, minimizarea impactului advers al substanțelor chimice asupra sănătății și mediului, îmbunătățirea managementului riscului accidentelor asociate cu substanțe, precum și asigurarea bunei guvernări în domeniul managementului integrat al substanțelor chimice pe întregul ciclul lor de viață.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative și cu Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți (art.7) (ratificată prin Legea nr. 40/2004) la care Republica Moldova este parte.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie, supus consultării publice, pot fi expediate până pe data de 10.04.2023, la adresa dnei Carolina Banaru, consultant principal, Direcţia Politici de Management al Deșeurilor și Substanțelor Chimice, pe adresa de email: carolina.banaru@mediu.gov.md, la numărul de telefon (022) 20 45 77 sau pe adresa: or. Chişinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 162, Ministerul Mediului.
Proiectul Programului MDSC și Nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială a Ministerului Mediului www.mediu.gov.md și www.particip.gov.md.