(19) Comentarii
Beschieru Rodica
15.08.2022, 23:02
Mă numesc Rodica Beschieru, sunt psiholog școlar în IP Gimnaziul "Ion Creangă" din Soltănești, Nisporeni. Solicităm respectuos autorilor Strategiei de dezvoltare Moldova 2030 introducerea la p. 5/19 construcția a încă unui pod care ar lega localitățile Grozești (RM) - Grozești (România) și care nu doar ar facilita accesul la traversarea frontierei dintre 2 state prin diminuarea suprasolicitării la vama Leuseni și vama Sculeni, dar și ar contribui la dezvoltarea relațiilor economice și de prietenie între locuitorii acestor localități, între instituțiile de stat și cele educaționale. Este de menționat că infrastructura locală este foarte bine dezvoltată și vor fi necesare investiții minime pentru crearea căilor de acces.
Primăria Șișcani
15.08.2022, 17:23
Bună ziua! propunerile primarilor din raionul Nisporeni la SND Moldova 2030
Descarcă fișierul anexatPortevschi Vasile
15.08.2022, 16:36
Susțin propunerea colegului, în urma construcției acestui pod, se va fluidiza traficul de la punctele de trecere a frontierei de stat(Leușeni și Sculeni), se vor consolida relațiile economice, sociale între Republica Moldova și România
Negel Dan
15.08.2022, 15:39
Buna ziua. am examinat deataliat fiecare punct din SND moldova 2030. atasez careva propuneri de modificare. Rog confirmarea recepționării. Atașat transmit fișierul cu propuneri.
Descarcă fișierul anexatBraniste Tudor
15.08.2022, 15:03
Avizul și propunerile Academiei de Științe a Moldovei la proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030”
Descarcă fișierul anexatLuca Crismari
15.08.2022, 14:44
5 din 5 2 voturi
În contextul războiului din Ucraina și creșterii semnificative a transportului rutier de ceriale dintre Ucraina și Uniunea Europeană, prin Republica Moldova, pentru dezvoltarea regiunii de centru, este strict necesar de reconstruit podul care făcea legătură între regiunea istorica Basarabia și Regatul Rominiei, între Grozesti-Moldova și Grozesti Rominia, reconstrucția podului va impulsiona schimbul de mărfuri, vă facilita accesul rutier, vă reduce timpul de așteptare în vama, dezvoltind localitățile raionului Nisporeni și a întregii zone centrale a Moldovei, speram ca vom fi auziți, și acest obiectiv strategic va fi inclus în strategia de dezvoltare pe următorii ani!
Golden Piglet srl Ferma de crestere a porcinelor
15.08.2022, 11:24
5 din 5 2 voturi
Acest pod este foarte beneficdin punct de vedere economic, turistic...
Descarcă fișierul anexatICS NIRES INTERNATIONAL SRL ICS NIRES INTERNATIONAL SRL
15.08.2022, 09:26
5 din 5 2 voturi
Propunere de modificare la p.5.19, atasem propunerile si asteptam confirmarea
Descarcă fișierul anexatLuca Crismari
14.08.2022, 09:10
5 din 5 2 voturi
Bună ziua, ma numesc Luca Crismari locuitor, al c. Cioresti, rn. Nisporeni, noi locuitorii comunei Dorin ca Guvernul sa introducă în strategia de dezvoltare, reconstrucția podului peste rîul Prut, Grozesti-Grozesti, reconstrucția podului va duce la dezvoltarea raionului, a comunei, și a întregii zone centrale a Moldovei, economia va avea numai de chistigat, mulțumesc anticipat.
Lavrov Andrei
13.08.2022, 17:51
5 din 5 2 voturi
Buna ziua. Atașez un fisier cu propuneri referitoare la proiectul Strategiei Nationale de Dezvoltare „Moldova2030”.
Descarcă fișierul anexatValeriu Robu
12.08.2022, 22:44
5 din 5 2 voturi
Stimati autori ai proiectului de lege pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova 2030”, Am așteptat de ceva timp acest proiect, ca să remarc cu regret că în punctul 5.19 SND '' Moldova 2030'' lipsește o inițiativă importantă așteptată de mult timp de băștinașii or. Nisporeni - construcția podului din satul Grozești. Această inițiativă are o importanță strategică la nivel local și național. Propun atenției dvs documentul anexat cu propunerea includerii inițiativei respective în directiva 5.19 cu argumentele corespunzătoare. Va multumesc.
Descarcă fișierul anexatSRL PRUN-EX NISPORENI
12.08.2022, 18:14
5 din 5 3 voturi
Analizind Strategia nationala de dezvoltare ''Moldova 2030'', propunem modificarea punctului 5.19 (dezvoltarea drumurilor si transporturilor rutiere) si anume construirea/ reabilitarea a 4 poduri rutiere intre Republica Moldova si Romania la Giurgiulesti, Leova, Ungheni si Grozesti (Nisporeni), deoarece ar acorda posibilitati alternative de trecere a transportului marfar prin mai multe puncte de traversare a frontierei si nu am avea cazuri de genul anului 2022 cu cozi kilometrice de camioane si astfel s-ar fluidiza traficul prin puntele de trecere. Multumim anticipat
Agheorghiesei Gheorghe
12.08.2022, 10:41
5 din 5 5 voturi
Una dintre direcțiile de politici și intrvenții prioritare incluse în SND este dezvoltarea drumurilor și transporturilor rutiere, stabilit la punctul 5.19 din prezenta strategie. Astfel, subpunctului 6 al punctului 5.19 stipulează construirea / reabilitarea a 3 poduri rutiere între Republica Moldova și România și anume la Giurgiulești, Leova și Ungheni, însă nu este inclus și un alt pod prioritar - podul rutier dintre Republica Moldova, Grozești (Bărboieni) și România, Grozești (Răducăneni). Este de menționat faptul că construcția podului menționat supra este o direcție proritară pentru Republica Moldova, în vederea consolidării transfrontaliere și dezvoltării relațiilor bilaterale România-Republica Moldova, care va duce ulterior la o creștere economică în regiune, o dezvoltare socală și totodată crearea și dezvoltarea infrastructurii locale cât și naționale. Totodată aici sunt stabilite și amplasate obiective turistice importante care vin să dezvolte cultura și turismul în zonă. La moment, raionul Nisporeni are o amplasare geografică în care drumurile/arterele principale M1 și R1 din Republica Moldova care duc spre România, ocolesc raionul Nisporeni, astfel fiind oportună construcția unui pod care ar decongestiona traficul de pe cele două artere și ar impulsiona dezvoltarea economică. În concluzie, construcția acestui pod este un obiectiv strategic vital pentru dezvoltarea regiunii date și creșterii nivelului de trai a cetățenilor.
Descarcă fișierul anexatDrumea Nicolai
11.08.2022, 14:14
5 din 5 6 voturi
Bună ziua, atașez fișierul privind propunerele startegiei Națională de Dezvoltare ''Moldova 2030''. Mulțumim anticipat.
Descarcă fișierul anexatCiochină Ecaterina
11.08.2022, 13:46
5 din 5 7 voturi
Susțin construirea podului la Grozești, deoarece este cea mai comodă arteră rutieră de 89 km până la Chișinău, și cea mai ușoară conexiune la traseul Albița-Iași. Această oportunitate ar participa la dezvoltarea exportului și importului, iar traversarea frontierei ar fi mult mai accesibilă, atât pentru locuitori, diasporă, cât și pentru investitorii străini.
Consiliul Raional Nisporeni
11.08.2022, 10:49
5 din 5 7 voturi
Bună ziua! Cancelaria de Stat! Document modificat
Descarcă fișierul anexatPortalul a fost realizate cu sprijinul Programului USAID Conținutul paginii nu reflectă neapărat opinia Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului SUA. Serviciul electronic public "PARTICIP" se încadrează în strategia guvernamentală de implementare a guvernării electronice