Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru anunță iniţierea procesului de elaborare a proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543/1998, Legea cu privire la formarea bunurilor imobile nr. 354/2004, Legea cu privire la geodezie, cartografie şi geoinformatică nr. 778/2001, Legea cu privire la activitatea de evaluare nr.989/2002).
Scopul proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative constă în stabilirea unor prevederi care să asigure reglementarea activității inginerului cadastral, evaluatorului bunurilor imobile și geodezului.
Recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului menționat pot fi expediate în termen de 10 zile lucrătoare pe adresa electronică a Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru: info@agcc.gov.md sau pe adresa mun. Chişinău, str. Serghei Lazo, 48, tel. 022 881255.