Intenția elaborării prezentul proiect de hotărâre de Guvern se realizează în contextul continuării reformei administrației publice, Hotărârea Guvernului nr.117/2021 cu privire la restructurarea administrației publice centrale de specialitate, Planul de acțiuni a Guvernului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.235/2021 și Hotărârea Guvernului nr.90/2023 cu privire la aprobarea Planului de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023, cu scopul atingerii obiectivului general de creare a instituțiilor profesioniste și consolidate, în corespundere cu necesitățile de dezvoltare a țării și așteptările cetățenilor.
Odată cu aprobarea Legii apelor nr.272/2011, Republica Moldova a adoptat un nou principiu de gestionare a resurselor de apă – principiu bazinal, preluând practicile implementate cu succes în țările europene și aplicând cerințele expuse în Directivele cadru a UE, în speță Directiva cadru a apei 2000/60/CE. Pentru punerea în aplicare a tuturor principiilor și cerințelor menționate este necesar de reformat instituția responsabilă de implementarea politicilor în domeniul apei, astfel încât să fie capabilă să răspundă tuturor cerințelor și provocărilor.
Prin restructurarea administrației publice centrale atribuțiile ce țin de sectorul alimentării cu apă și canalizare au fost preluate de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (Hotărîrea Guvernului nr. 852 din 07.12.2022 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (consolidarea şi eficientizarea activității Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale), iar partea ce ține de politica în domeniul hidroameliorației a trecut în responsabilitatea Ministerului Agriculturii și Industriei, prin urmare aceste atribuții urmează a fi excluse din Regulamentul Administrația Națională „Apele Moldovei” (Hotărîrea Guvernului nr. 74 din 22.02.2023 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (consolidarea capacității instituționale a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare).
Propunerile urmează a fi transmise pînă la data de 07 iulie 2024, în format electronic, la adresa: nicolina.cramarenco@mediu.gov.md .
Persoana de contact: Nicolina Cramarenco, șef al Secției juridice, tel: 0 (22) 204-591