Ministerul Afacerilor Interne anunță consultarea publică a proiectului hotărârii Guvernului privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 544/2023 cu privire la eliberarea unor bunuri materiale din rezervele de stat și alocarea mijloacelor financiare pentru lichidarea consecințelor situației excepționale cu caracter natural (număr unic 784/MAI/2023).
Proiectul a fost elaborat întru executarea pct. 9 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 80 din 04 septembrie 2023.
Prin Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 80/2023 a fost modificată Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 77 din 28 iulie 2023, prin care s-a dispus eliberarea bunurilor materiale din rezervele de stat și care a condiționat elaborarea Hotărârii Guvernului nr. 544/2023 cu privire la eliberarea unor bunuri materiale din rezervele de stat și alocarea mijloacelor financiare pentru lichidarea consecințelor situației excepționale cu caracter natural.
Prezentul proiect are drept scop amendarea Hotărârii Guvernului nr. 554/2023 în baza modificărilor aduse prin Dispoziția CSE nr. 80/2023 Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 77/2023.
Recomandările părţilor interesate cu privire la elaborarea proiectului menţionat pot fi expediate în adresa Direcției politici în domeniul situațiilor de urgență, excepționale și conexe și/sau Agenției Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne în termen de 5 zile lucrătoare.
Persoana responsabilă:
- Victoria Garștea-Mîndru, consultant principal al Direcției politici în domeniul situațiilor de urgență, excepționale și conexe, telefon de contact: (022) 255-328, e-mail: victoria.garstea-mindru@mai.gov.md.