Grama Marin Tel: 022 204 573 Email: marin.grama@madrm.gov.md
Nota informativă în cauză este elaborată de către Grupul de lucru instituit de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în baza adresării Grupului de Inițiativă al Asociației Câneparilor din Republica Moldova privind simplificarea cerințelor pentru obținerea autorizației pentru exercitarea activităţii de cultivare a Cînepei Industriale în Republica Moldova.
Prezenta Notă reprezintă totalul unui studiu minuțios al situației în domeniu din multe țări de pe glob și, în deosebi, din țările Uniunii Europene, înclusiv din România și Ucraina. În baza acestui studiu, au fost examinate actele regulatorii internaționale, actele unor țări în parte, cât și cele normativ-legislative naționale.
În situaţia actuală de dezvoltare virtiginoasă a agrobiotehnologilor moderne, locul deosebit de important în dezvoltarea economiilor naţionale ale ţărilor de pe glob îl au politicile agricole inteligente şi echilibrate. Acestea cuprind nu numai promovarea culturilor şi speciilor din flora şi fauna terestră, necesare asigurării unui trai şi a unei diete umane sănătoase, ci şi fundamentarea științifică avansată şi folosirea la un grad de maximă eficienţă a soluţiilor oferite de natură pentru promovarea unui stil organic și sănătos de viaţă.