Proiectul respectiv are ca obiectiv revizuirea normelor raționamentul analizei în cauză și a posibilei intervenții se bazează pe necesitatea consolidării mecanismului de administrare, gestionare și implementare a proiectelor cu finanțare din surse externe și a celor din cadrul Fondului Național pentru Mediu. Obiectivul de bază urmărit prin aprobarea proiectului de hotărâre a Guvernului vizat rezidă în redistribuirea unor sarcini și atribuții, instituirea și reorganizarea unor subdiviziuni prin alocarea de atribuții noi, reevaluarea numărului de personal implicat nemijlocit în activitățile care rezidă din aplicarea cadrului normativ actual ce vizează competențele Oficiului de a contribui la asigurarea implementării eficiente a proiectelor din domeniile de competență, supravegherea și verificarea calității serviciilor prestate, lucrărilor și bunurilor furnizate în termenele stabilite, administrarea mijloacelor financiare alocate proiectelor, administrarea Fondului Național pentru Mediu, elaborarea propunerilor de proiecte, elaborarea și prezentarea rapoartelor de progres în implementarea proiectelor și utilizarea mijloacelor financiare destinate acestor proiecte
Propunerile urmează a fi transmise pînă la data de 20 septembrie 2023, în format electronic, la adresa: nicolina.cramarenco@mediu.gov.md .
Persoana de contact: Nicolina Cramarenco, șef al Secției juridice, tel: 0 (22) 204-591