Proiectul Hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Comisiei de apel pentru soluționarea cauzelor cu privire la încălcarea reglementărilor antidoping a fost elaborat în contextul punerii în aplicare a prevederilor art.40 alin. (3) din Legea nr. 24/2023 pentru prevenirea și combaterea dopajului în sport.
Astfel, în sensul dispozițiilor art. 10.2. al Standardului Internațional pentru Gestionarea Rezultatelor 2021, comisiile de apel sunt pe deplin independente din punct de vedere Instituțional în raport cu Autoritatea pentru gestionarea rezultatelor. Prin urmare, acestea nu trebuie în niciun fel administrate, conectate cu sau subordonate Autorității pentru gestionarea rezultatelor.
Totodată, potrivit prevederilor art. 40, alin (2), care indică că, ”Comisia de apel acționează în mod echitabil, imparțial și se bucură de independență operațională și de independență instituțională”, proiectul hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Comisiei de apel pentru soluționarea cauzelor cu privire la încălcarea reglementărilor antidoping asigură crearea unui mecanism național independent funcțional de apel care examinează și soluționează apelurile formulate împotriva deciziilor cu privire la încălcarea reglementărilor antidoping emise de Comisia de audiere.