Национальная стратегия развития Молдовы до 2030 г.

Problema

Creșterea economică din ultimii ani s-a manifestat prin deteriorarea calității ocupării. În perioada anilor 2009-2016, numărul total al locurilor de muncă formale s-a redus cu 50 mii. O parte din acestea au migrat în sectorul informal. Deși în perioada 2011-2013 ocuparea informală s-a stabilizat în jurul ratei de 30%-31%, începând cu 2012 aceasta a început să crească, atingând nivelul de 36,4% în 2016, ceea ce a întors țara la situația de acum 14 ani. Creșterea ocupării informale din ultimii ani se datorează și reîntoarcerii emigranților moldoveni din Federația Rusă, economia căreia a fost lovită de o criză economică. Reîntoarcerea emigranților a coincis cu creșterea ocupării în agricultură, preponderent din contul ocupării informale. Totodată, este important de menționat că ocuparea informală a fost stimulată în special de numărul gospodăriilor casnice care produc pentru consum propriu, ponderea acestora crescând peste 50% din totalul celor ocupați informal în agricultură. Astfel, după anul 2014 creșterea ocupării informale a fost asigurată de agricultură, iar aceasta, la rândul ei, de creșterea numărului gospodăriilor casnice care produc pentru consum propriu, din cauza incapacității restului economiei de a absorbi emigranții reîntorși în regiunile rurale. În același timp, ponderea economiei informale în sectoarele non-agricole s-a redus de la 15,8% în 2010 la 12,6% în 2015. Aceasta a reiterat rolul major al sectorului agricol drept sursa principală a economiei informale.

Creșterea ocupării informale a afectat productivitatea muncii în sectorul agricol în ansamblu. Aceasta se explică prin faptul că întreprinderile informale din agricultură și gospodăriile casnice care produc pentru consum propriu practică tehnologii agricole mai primitive decât în sectorul formal. Din această cauză, ocuparea informală este considerată ocupare vulnerabilă. În timp ce productivitatea muncii în sectorul agricol este de peste 3,5 ori mai mică față de cea din restul sectoarelor economice, discrepanța pe parcursul ultimilor ani dintre acest sector și restul economiei a crescut.

Ocuparea informală afectează calitatea locurilor de muncă prin intermediul nivelului scăzut de protecție a angajaților și expunerea acestora abuzurilor din partea angajatorilor. În plus, implicațiile ocupării informale asupra productivității se transpun negativ asupra nivelului salariilor: nivelul salariilor în orice economie de piață depinde de nivelul de productivitate.

Pe cine afectează

• Cea mai vulnerabilă categorie de populație este cea din mediul rural, cel puțin din 2 considerente: (i) din cauza oportunităților economice limitate și ratei scăzute de ocupare în sate (39,7% față de 42,3% în orașe, în 2016), fapt ce sporește șansele angajării informale, prost plătite sau/și nesigure, și (ii) din cauza expunerii puternice față de sectorul agricol (58% din populația ocupată în 2016), unde este concentrată cea mai mare parte din ocuparea informală.

• Ponderea persoanelor în etate implicate în agricultură este în creștere. Rata persoanelor antrenate pe cont propriu în agricultură a constituit 40% în anul 2012. Rata de informalitate în agricultură este înaltă, limitând accesul la sistemul de pensii şi alte beneficii pentru lucrătorii din agricultură. De asemenea, agricultura este o activitate sezonieră, cauzând decalaje majore de venit. 

• Un alt grup vulnerabil sunt persoanele cu dizabilități. Acest grup este preponderent antrenat în agricultura de subzistență, fapt confirmat prin decalajele semnificative în rândurile salariaților. Ponderea salariaților în rândul persoanelor cu dizabilități a fost de 24,4% comparativ cu 55,2% în rândurile persoanelor fără dizabilități în 2015.

• Disparitățile ocupaționale de gen şi salariale sunt generate de discriminarea sistemică a femeilor pe piața muncii. De cele mai multe ori, femeile sunt cele care își asumă responsabilitățile de îngrijire a copiilor. Prevederile legislative de protecție a femeilor pe piața muncii impun o sarcină destul de mare pentru angajator și generează situații de discriminare a femeilor în câmpul muncii. Lipsa creșelor împiedică reconcilierea vieții profesionale cu cea de familie.

Factorii cauzali

Calitatea ocupării depinde de 3 categorii de factori, care țin de firme, angajați și instituții:

• Factorii la nivel de firmă, țin de capacitățile și motivația angajatorilor de a recurge la ocupare informală și/sau a nu crea condițiile adecvate locurilor de muncă decente. Aceștia depind de capacitățile financiare ale companiilor, în special în sectoarele unde veniturile sunt, de regulă, volatile, iar profiturile reduse (ex: producătorii agricoli mici și medii). O altă cauză ține de motivația angajatorilor de a nu crea condițiile de muncă necesare atunci când cererea pentru forța de muncă este mult mai mică față de ofertă, fapt ce afectează capacitatea angajaților de a negocia cu angajatorii. Aceasta ține de regulă de locurile de muncă care necesită un nivel mai scăzut de calificare/studii. Nu în ultimul rând, deseori lipsa unei culturi organizaționale la nivelul firmei, a unei politici de resurse umane adecvate și, în general, a guvernanței corporative mature, generează condiții de muncă indecente.

• Factori la nivel de angajați. Angajații pot accepta condiții indecente de muncă atunci când nu au opțiuni alternative (în special în mediul rural) și atunci când nu-și cunosc suficient de bine drepturile.

• Factori la nivel de instituții și cadru regulator. În condițiile în care lipsește un cadru regulator care ar penaliza ocuparea informală, discriminarea și condițiile indecente de muncă, și un cadrul instituțional care ar fi suficient de robust pentru a pune legislația în practică și a depista și penaliza asemenea practici, companiile nu vor avea suficiente motivații să amelioreze condițiile de muncă.

• Promovarea culturii corporative și a responsabilității sociale corporative, prin intermediul campaniilor de informale și creării unui cadru regulator stimulator pentru asemenea practici. 

În vederea ameliorării condițiilor de muncă, intervențiile de politici trebuie să țintească factorii la nivel de firmă, angajați și cadru instituțional și regulator.

Prioritățile de politici la nivelul firmelor:

• Dezvoltarea mecanismelor de stimulare a angajatorilor să investească mai mult în calitatea condițiilor de muncă a angajaților, în special a celor din grupurile vulnerabile: investiții pentru asigurarea instruirii continue, protecției sănătății, asigurarea condițiilor pentru reintegrarea profesională a femeilor după naștere etc. Mecanismele urmează a fi atât de natură fiscală (ex: facilități fiscale, deductibilitate fiscală a cheltuielilor relevante), cât și non-fiscală (ex: alocarea de subvenții pentru cofinanțarea investițiilor respective).

Teoria schimbării

Cea mai mare și parte a vieții oamenii o petrec muncind, prin urmare, modul în care este utilizat/investit acest timp influențează în mod fundamental calitatea vieții. În Republica Moldova, salariile constituie cea mai importantă sursă de formare a venitului disponibil (42% în 2016) și, respectiv, calitatea ocupării este instrumentală pentru sporirea nivelului de trai al populației. Mai mult decât atât, salariile constituie și principala sursă de venituri la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, care sunt redistribuite pentru plata pensiilor pentru limita de vârstă. Astfel, calitatea ocupării influențează nivelul de trai nu doar a populației cu vârsta aptă de muncă, dar și a pensionarilor (în 2016, pensia a constituit a doua cea mai importantă sursă de venit pentru populația din Republica Moldova). Nu în ultimul rând, calitatea ocupării ține și de confortul, securitatea și sănătatea la locul de muncă. Acest fapt determină calitatea capitalului uman și se transpune în mod implicit și asupra întregii familii/gospodării: angajații cu loc de muncă decent sunt mai predispuși să investească mai mult în educația și sănătatea copiilor și sunt mai puțin stresați fapt ce influențează și climatul psiho-emoțional în familie. Astfel, condițiile de muncă influențează enorm nivelul de trai la toate etapele vieții.

• Stimularea concurenței dintre companii pentru forța de muncă prin dezvoltarea unui mediu de afaceri stimulativ, în conformitate cu prioritățile de politici din Obiectivul 1.

Prioritățile de politici la nivelul angajaților:

• Sporirea nivelului de informare și conștientizare privind drepturile legale ale angajaților în raport cu angajatorii și riscurile ocupării informale și a securității scăzute la locul de muncă.

• Abilitarea oamenilor, în special a celor din grupurile vulnerabile, să-și ceară drepturile și să prevină tentativele de discriminare din partea angajatorilor.

• Dezvoltarea capacităților organizațiilor sindicale în vederea protejării drepturilor angajaților, în special a celor din grupurile vulnerabile.

• Eficientizarea controalelor din partea instituțiilor abilitate prin o țintire mai bună în funcție de riscuri și creșterea competențelor în materie de identificare a încălcărilor, colectare de probe relevante și aplicare a sancțiunilor.

Prioritățile de politici la nivelul cadrului instituțional și regulator:

• Înăsprirea penalităților pentru angajatorii care practică ocupare informală, nu asigură nivelul suficient de securitate la locul de muncă sau discriminează la locul de muncă.

Ordinul cu privire la constituirea Grupului de lucru în domeniul pieței forței de muncă