Ministerul Afacerilor Interne anunţă asupra iniţierii procesului de elaborare a proiectului hotărârii Guvernului pentru aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative(Legea nr. 273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, Legea nr.269/1994 cu privire la ieșirea și intrarea în Republica Moldova).
Amendamentele propuse vor facilita:
- asigurarea cu acte de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova a tuturor categoriilor de copii, inclusiv și a copiilor ai căror părinţi/unicul părinte se află o perioadă mai mare de două luni peste hotare şi nu are posibilitatea de a reveni în ţară pe motive obiective, și asupra cărora nu a fost instituită nici o formă de reprezentare și de protecție;
- asigurarea dreptului constituțional al cetățenilor Republicii Moldova de a emigra, și în special de a obține autorizația de emigrare în aceleași condiții legale care sunt prevăzute pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova.
Totodată, proiectul vine întru soluționarea problemelor persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate, prin asigurarea persoanelor respective cu buletine de identitate provizorii, pe termenul aflării în detenție, dar nu mai mare de 10 ani.
În acest context, recomandările părţilor interesate cu privire la elaborarea proiectului menţionat, pot fi expediate în adresa Direcției politici în domeniul cetăţeniei, evidenţei populaţiei, vehiculelor şi conducătorilor de vehicule a Ministerului Afacerilor Interne pînă la data de 09 septembrie 2021.
Persoana responsabilă: Ina Stavinschi-Heiu, consultant principal al Direcției politici în domeniul cetăţeniei, evidenţei populaţiei, vehiculelor şi conducătorilor de vehicule a MAI.
Telefon de contact: 022 255-639, e-mail: ina.stavinschi@mai.gov.md.