Persoane responsabile:Mihail Belousiuc - consultant principal, Direcția coordonarea politicilor și planificare strategică; tel.: 022 250 208; e-mail: mihail.belousiuc@gov.md
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:mihail.belousiuc@gov.md
Reingineria serviciilor publice şi Agenda de e-Transformare a guvernării se regăsesc printre priorităţile de bază ale Programului de activitate a Guvernului 2015-2018. Totodată, implementarea activităţilor respective constituie şi o provocare majoră, care necesită transformări profunde şi durabile a modelului tradiţional de prestare a serviciilor publice, organizat pe verticală (în limitele stricte ale competenţelor stabilite), într-un sistem modern de organizare a serviciilor publice. Acest sistem modern presupune asigurarea transparenţei, eficienţei, eficacităţii şi calităţii serviciilor publice, focusarea spre beneficiar, dezvoltarea legăturilor orizontale şi altor instrumente de cooperare inter-instituţională.
Schimbarea abordării serviciilor publice se impune atît de dezvoltarea rapidă a inovaţiilor tehnologice şi exigenţelor crescînde ale societăţii, cît şi de contextul integrării europene a Republicii Moldova (art.98 şi art.99 alin.(c) din Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană). Totodată, implementarea Programului de reformare a serviciilor publice va contribui la economisirea resurselor alocate administraţiei publice centrale şi locale (art.47 din Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană).