Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru comunică despre iniţierea procesului de elaborare a proiectului hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informațional „Registrul denumirilor geografice”.
Proiectul a fost elaborat, în temeiul art. 16 din Legea nr. 71/2007 cu privire la registre (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 70-73, art. 314), cu modificările ulterioare, și al art. 22 lit. d) din Legea nr. 467/2003 cu privire la informatizare și la resursele informaționale de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 6-12, art. 44), cu modificările ulterioare, și al art. (4) lit. e) din Legea nr.103/2024 cu privire la denumirile geografice, (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 209-212 art. 301).
Prin prezentul act normativ se urmărește atingerea următoarele obiective:
- Crearea unui sistem informațional centralizat și coerent pentru colectarea, stocarea și gestionarea denumirilor geografice;
- Standardizarea și unificarea procedurilor de atribuire și actualizare a denumirilor geografice;
- Asigurarea interoperabilității cu alte resurse informaționale;
- Creșterea accesibilității datelor prin platforme digitale și geoportale tematice;
- Implementarea legislației naționale și alinierea cu standardele internaționale.
Recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului menționat pot fi expediate în termen de 5 zile lucrătoare pe adresa electronică a Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru: info@agcc.gov.md sau pe adresa mun. Chişinău, str. Serghei Lazo, 48, tel. 022 881255.
Persoana responsabilă: Vitalia SAINSUS, Consultantă principală a Direcţiei infrastructura de date spațiale, email: vitalia.sainsus@agcc.gov.md, tel. 022 881254.