24.02.2026
- 06.03.2026
Nr. unic de la Cancelaria de Stat:
140/MJ/2026
Proiectul de lege a fost elaborat în scopul implementării condiționalităților din Programul național de aderare (aprobat prin HG nr. 306/2025) , Clusterul 1, Capitolul 24, subdomeniul 1.5, acțiunea nr. 16, în contextul alinierii legislației Republicii Moldova la prevederile Directivei 2013/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 august 2013 privind atacurile împotriva sistemelor informatice și de înlocuire a Deciziei-cadru 2005/222/JAI a Consiliului.
Principalele aspecte abordate de proiect se rezumă la:
1. Ajustarea articolelor corespunzătoare cu terminologia utilizată în Directiva 2013/40, și completarea infracțiunilor cu modalitățile normative de comitere a faptei prevăzute de Directivă.
2. Completarea infracțiunilor cu circumstanțe agravante noi și completarea sancțiunilor cu pedepse pentru persoanele juridice, în cazul articolele care nu dispuneau de această răspundere.
Persoane responsabile
Fișiere
| Denumire | Tip document | # |
|---|---|---|
|
|
Proiectul actului normativ | 1.1 |
|
|
Notă de fundamentare | 1.1 |
|
|
Tabel de concordanță UE | 1.1 |
Ministerul Justiției anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului de lege privind modificarea unor acte normative (prevenirea și combaterea atacurilor împotriva sistemelor informatice), având ca obiectiv principal transpunerea în cadrul legal național a Directivei 2013/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 august 2013 privind atacurile împotriva sistemelor informatice și de înlocuire a Deciziei-cadru 2005/222/JAI a Consiliului. Elaborarea acestui proiect de lege derivă din necesitatea alinierii legislației naționale la standardele Uniunii Europene în domeniul criminalității informatice. Acțiunea este setată în: - Programul național de aderare (aprobat prin HG nr. 306/2025) , Clusterul 1, Capitolul 24, subdomeniul 1.5, acțiunea nr. 16; - Foaia de parcurs „Statul de drept” (aprobat prin HG nr. 275/2025), Pilonul I, subdomeniul 1.5, acțiunea 5.4. Scopul proiectului este consolidarea rezilienței spațiului cibernetic național. Intervenția legislativă urmărește incriminarea riguroasă a accesului ilegal, a interceptării ilegale a datelor, a perturbării integrității datelor și a sistemelor, precum și a producerii sau utilizării instrumentelor informatice destinate comiterii infracțiunilor cibernetice, asigurând totodată un regim de sancționare proporțional și descurajant. În vederea eficientizării procesului de elaborare a proiectului de lege menționat, solicităm respectuos implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor relevante. Propunerile urmează a fi transmise pînă la data de 26 februarie 2026, în format electronic, la adresa: gheorghe.gheorghita@justice.gov.md și secretariat@justice.gov.md.
12.02.2026 - 26.02.2026
Persoane responsabile
353