Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță inițierea consultărilor publice asupra proiectului hotărârii Guvernului privind Sistemul informațional de programare a rândurilor electronice la frontieră.
Prezentul proiect este elaborat în scopul decongestionării și fluidizării transportului auto la frontieră întru asigurarea siguranței și securității lanțului de aprovizionare și facilitare a comerțului.
Proiectul cuprinde prevederi care stabilesc statutul și locul Sistemului informațional de programare a rândurilor electronice la frontieră/ Border Queuing System (SIPREF/BQS) în spectrul de resurse și sistemele informaționale ale statului.
Sistemul SIPREF/BQS reprezintă o soluție informatică din categoria Guvern către Guvern (G2G), Guvern către Business (G2B) și Guvern către Cetățeni (G2C) și constituie totalitatea mijloacelor software, hardware și de infrastructură ale utilizatorului, destinate pentru procesarea informației și formarea resursei informaționale cu privire la procesele prin care se oferă posibilitatea transportatorilor de a-și programa în regim online ora exactă de trecere a frontierei, prin înregistrarea lor într-un rând virtual de așteptare, înainte de începerea deplasării mijlocului de transport către punctul de trecere
Întru asigurarea unui proces transparent, extins și participativ, încurajăm implicarea tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor și sugestiilor asupra proiectului ce pot fi transmise în adresa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale la următoarele adrese: secretariat@midr.gov.md sau roadtransport@midr.gov.md