Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță inițierea consultărilor publice asupra proiectului de hotărâre cu privire la constituirea, organizarea și funcționarea Instituției Publice Oficiul Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii ,,Moldova – Proiect”.
Proiectul enunțat vizează constituirea unei entități specializate de implementare a proiectelor investiționale și de asistență tehnică externă în domeniul infrastructurii, transportului și construcțiilor, în sfera de competență a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Crearea entități specializate de implementare a proiectelor reprezintă o abordare strategică și pragmatică pentru gestionarea complexității și dimensiunii viitoarelor proiecte de infrastructură. Această inițiativă este crucială pentru a se asigura că proiectele sunt implementate în mod eficient, eficace și în conformitate cu cele mai bune practici internaționale, maximizând astfel impactul și beneficiile acestora pentru Republica Moldova în contextul realizării dezideratului integrării în UE.
Astfel, această entitate va asigura expertiza, conformitatea, eficiența și implicarea pozitivă a părților interesate, maximizând beneficiile finanțării partenerilor de dezvoltare/instituțiilor financiare internaționale donatoare.
Întru asigurarea unui proces transparent, extins și participativ, încurajăm implicarea tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor și sugestiilor asupra proiectului ce pot fi transmise în adresa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale la următoarele adrese:
secretariat@midr.gov.md sau damep@midr.gov.md