ANUNȚ cu privire la iniţierea consultărilor publice asupra Analizei de Impact a proiectului legii pentru modificarea Regulamentului cu privire la regimul comercial și reglementarea utilizării hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobat prin Legea nr.852/2002
Ministerul Mediului anunță publicul interesat referitor la inițierea consultărilor publice a Analizei de Impact a proiectului legii pentru modificarea Regulamentului cu privire la regimul comercial și reglementarea utilizării hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobat prin Legea nr.852/2002.
Elaborarea proiectului de lege este dictată de necesitatea ajustării actului normativ la prevederile Legii nr. 43/2023 privind gazele fluorurate cu efect de seră, precum și transpunerii prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanțele care diminuează stratul de ozon.
Publicul interesat poate înainta propuneri și comentarii la inițiativa anunțată, în termen de 10 zile din data publicării prezentului anunț, la adresa electronică: maia.gutu@mediu.gov.md sau la adresa poștală: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162.