În conformitate cu art. 9 din Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Mediului inițiază, începând cu data de 09 februarie 2024, consultarea publică pe marginea proiectului de hotărâre cu privire la aprobarea proiectului de Lege privind serviciul public de salubrizare.
Proiectul de hotărîre sus-menționat stabilește cadrul juridic și instituțional unitar privind înfiinţarea, organizarea, gestionarea, finanţarea şi controlul funcţionării serviciului public de salubrizare a localităţilor, inclusiv administrarea și exploatarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestui serviciu.
În prezent, serviciul public de salubrizare este reglementat de Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 1402/2002, legea cadru pentru toate serviciile publice de gospodărie comunală. Aceasta este completată cu prevederi ale Legii nr. 209/2016 privind deşeurile.
Totuși, pentru o mai bună organizare și desfășurare a activităților care vizează asigurarea unui mediu salubru pentru locuitorii unităților administrativ-teritoriale, se impune adoptarea unei legi speciale, care să reprezinte cadrul juridic propriu(special) serviciului public de salubrizare a localităților.
Astfel, propunerile, sugestiile și recomandările, pe marginea proiectului, pot fi expediate până la data de 23 februarie 2024, către dna Virginia Galatonov, consultant principal, Direcția politici de gestionare a deșeurilor și a siturilor contaminate, la adresa electronică: virginia.galatonov@mediu.gov.md, tel: 022 204-582 sau la adresa poștală: or. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162.