În conformitate cu prevederile Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Cancelaria de Stat anunță demararea consultărilor publice a proiectului Ordinului Cancelariei de Stat a Republicii Moldova privind aprobarea Ghidului cu privire la planificarea strategică.
Proiectul Ghidul integrează bunele practici în domeniul planificării strategice și oferă un cadru unificat de referință pentru corelarea documentelor de politici publice cu cele de planificare, precum: Strategia națională de dezvoltare, Programul național de aderare, Planul național de dezvoltare, Cadrul bugetar pe termen mediu, Planul național de reglementări și planurile anuale de acțiuni ale autorităților publice. Totodată, acesta descrie etapele-cheie din ciclul de viață al documentelor de politici și planificare – de la inițiere și inventariere, până la elaborare, coordonare, avizare, monitorizare, evaluare și modificare.