Proiectul prevede:
- transmiterea, cu acordul Consiliului orășenesc Cantemir, din proprietatea publică a statului, administrarea Cancelariei de Stat (gestiunea ASP), în proprietatea orașului Cantemir, a construcției cu număr cadastral 2101102.089.01, amplasată în r-nul Cantemir, or. Cantemir str. Ştefan-Vodă nr.42, precum și a unor mijloace fixe și active materiale;
- obligația comună a Cancelariei de Stat, ASP și Primarului orașului Cantemir de a institui comisia de transmitere a bunurilor și de a asigura transmiterea, în termen de 30 de zile, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.901/2015;
- dispoziția privind intrarea în vigoare a proiectului la data publicării în Monitorul Oficial.
Proiectul este elaborat în scopul:
- optimizării cheltuielilor administrative ale I.P. „Agenției Servicii Publice” de întreținere gospodărească a imobilelor;
- asigurării cu sediu a orașului Cantemir pentru desfășurarea activității unor proiecte de menire socială.