Ministerul Finanțelor organizează consultări publice prealabile privind actualizarea acțiunilor prevăzute în Programul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029 (PNA), în capitolele aferente Clusterului 3 „Competitivitate și creștere incluzivă”.
Evenimentul de consultare publică prealabilă are drept scop asigurarea unui proces transparent și participativ de actualizare a măsurilor din PNA. Astfel, în cadrul ședinței vor fi prezentate succint capitolele aferente Clusterului 3 și stadiul implementării PNA, inclusiv progresele înregistrate și eventualele întârzieri. Totodată, vor fi abordate principalele priorități și direcții de actualizare a Programului, precum și propunerile înaintate de reprezentanții societății civile, în vederea examinării și integrării acestora în procesul de actualizare a PNA.
66