Corina Lungu, consultant superior, Direcţia învăţămînt preuniversitar, Ministerul Educaţiei, 022 23 24 72,
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:
corinalungu11@gmail.com
Notă informativă
privind modificările propuse pentru revizuirea Regulamentului de admitere în învăţămîntul liceal
În conformitate cu prevederile art.20 al.(5) al Legii Învățămîntului nr.547 din 21.07.1995 cu modificările ulterioare, Ministerul Educaţiei stabileşte condiţiile de admitere în învăţămîntul liceal.
În acest context, reieşind din experienţele şi concluziile anilor precedenţi, precum şi propunerilor venite de la reprezentanții instituțiilor educaționale, Ministerul Educaţiei propune spre discuţii publice proiectul revizuit al Regulamentului de admitere în învăţămîntul liceal, care include următoarele elemente de noutate:
-
Dacă, pînă în prezent, anual ME aproba prin Regulament termenii de desfăşurare şi prezentare a rezultatelor concursului de admitere (art.2), actualmente se propune ca termenii de desfăşurare şi prezentare a rezultatelor concursului să fie stabiliţi anual prin ordin, deoarece un Regulament nu include date concrete.
-
A fost stabilit termenul de demarare a admiterii în învăţămîntul liceal – după 10 zile lucrătoare de la finalizarea sesiunii suplimentare/ repetate de absolvire a gimnaziului (art.9);
-
Condiţiile de admitere în învăţămîntul liceal seral (cu frecvenţă redusă) care prevede ca în aceste instituţii pot candida doar persoane care au depăşit vîrsta de 20 ani şi care sînt angajate în cîmpul muncii (art.6);
-
În scopul asigurării unui invățămînt liceal de calitate, pornind de la necesitatea de redimensionare a reţelei instituţiilor de învăţămînt liceal din raion conform necesităţilor educaţionale, precum şi din perspectiva analizei posibilităţilor de creare a unor licee de circumscripție cu servicii de instruire și cazare, pentru elevii din localitățile rurale (reieşind din strategia de dezvoltare a sistemului educaţional la nivel de unitate administrativ-teritorială), anual, pînă la data de 25 mai, organul de specialitate în domeniul învăţămîntului al administraţiei publice locale de nivelul doi aprobă planul de înmatriculare în învăţămîntul liceal şi reţeaua claselor a X-a pentru anul viitor de studii din liceele din subordine (art.11);
-
Stabilirea termenului (anual, către 31 mai), de afişare de către instituţiile de învăţămînt a ofertei educaţionale de organizare a studiilor liceale, prin intermediul paginii web şi a panoului informaţional al liceului (art.16) ;
-
Concursul de admitere se propune a fi organizat într-o singură etapă, cu o durată mai lungă care ar oferi suficient timp elevilor candidaţi să-şi aleagă opţiunea de continuare a studiilor, după absolvirea gimnaziului;
-
În vederea asigurării corectitudinii înmatriculării absolvenţilor şcolilor profesionale (cu durata de 3 ani) în clasa a XII-a (art.20 al.(5) al Legii Învățămîntului), a fost inclus art. 8 care stabileşte perioada 1-30 august drept perioadă de susţinere a diferenţelor de program pentru absolvenţii şcolilor profesionale, solicitanţi ai înscrierii în clasa a XII-a de liceu.
Ministerul Educației propune pentru discuții publice proiectul revizuit al Regulamentului de admitere în învăţămîntul liceal.
Documentul este propus pentru discuții publice pînă la data de 19 mai 2014.
Persoana de contact Corina Lungu, consultant superior, Direcţia învăţămînt preuniversitar, Ministerul Educaţiei, 022 23 24 72, corinalungu11@gmail.com