Rozovel Vitalie Bâzgu Maria
! Proiectul de HG în redacție nouă // 28.05.2012 //
Cu privire la aprobarea proiectului de lege privind
contractele de credit pentru consumatori şi proiectul legii pentru
modificarea şi completarea unor acte legislative.
________________________________________________
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă şi se prezintă Parlamentului spre examinare proiectele de lege privind contractele de credit pentru consumatori şi pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
Prim-ministru VLADIMIR FILAT
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul economiei Valeriu LAZĂR
Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţă
Proiect
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
LEGE
privind contractele de credit pentru consumatori
Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.
Prezenta lege creează cadrul legal necesar aplicării prevederilor Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 133/66 din 22 mai 2008.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Scopul şi obiectivele legii
Scopul prezentei legi este crearea cadrului legal corespunzător în vederea asigurării protecţiei intereselor economice ale consumatorilor în cadrul contractelor de credit pentru consumatori.
Articolul 2. Domeniul de reglementare
(1) Prezenta lege stabileşte cadrul legal a contractelor de credit pentru consumatori.
(2) Prezenta lege nu se aplică următoarelor contracte, inclusiv:
a) contracte de credit sub forma unei facilităţi de tip descoperit de cont (overdraft) şi în baza cărora creditul trebuie rambursat în termen de o lună;
b) contractele de credit în baza cărora creditul este acordat fără dobîndă şi fără alte costuri, precum şi contractele de credit cu termen de rambursare mai mic de trei luni pentru care sunt de plătit numai costuri nesemnificative;
c) contracte de credit acordate de către un angajator angajaților săi cu titlu accesoriu, fără dobîndă sau cu o dobîndă anuală efectivă mai mică decît cea practicată pe piață și care nu se oferă în general publicului;
d) contracte de credit care sunt rezultatul unei hotărîri pronunțate de o instanță sau de o altă autoritate instituită conform legii;
e) contracte de credit referitoare la amînarea, cu titlu gratuit, a plăţii unei datorii existente;
f) contracte de credit referitoare la credite acordate unui public restrîns în baza unei dispoziţii legale de interes general, la rate ale dobînzii mai mici decît cele practicate în mod obişnuit pe piaţă, sau fără dobîndă, ori în condiţii care sunt mai avantajoase pentru consumator decît cele obişnuite de pe piaţă şi cu dobînzi mai mici decît cele practicate în mod normal pe piaţă.
(3) În cazul contractelor de credit sub forma descoperit de cont (overdraft) potrivit cărora creditul trebuie rambursat la cerere sau într-o perioadă de maxim trei luni, se aplică numai articolele 1-3, articolul 4 alineatul (1), articolul 4 alineatul (2) literele (a)-(c), articolul 4 alineatul (4), articolele 6-9, articolul 10 alineatul (1), articolul 12 alineatul (3), articolul 12 alineatul (4), articolul 16, articolul 19, articolul 21 şi articolele 23-27.
(4) În cazul contractelor de credit sub forma facilităţii de tip descoperit de cont „overdraft” cu aprobare tacită se aplică numai articolele 1-3, 22, 24, 26, 27.
(5) Se aplică numai articolelor 1-4, 6, 7 şi 9, articolul 10 alineatul (1), articolul 10 alineatul (3) literele (a)-(h) şi (l), articolul 12 alineatul (3), articolele 11, 17 şi articolele 20-27 se aplică contractelor de credit încheiate de către organizaţiile de microfinanţare care:
a) este constituită în avantajul reciproc al membrilor săi;
b) nu obţine profit pentru alte persoane, ci doar pentru membrii săi;
c) îndeplineşte un rol social conform legislaţiei.
(6) Se aplică numai articolele 1-4, 6, 7, 9, articolul 10 alineatul (1), articolul 10 alineatul (3) literele (a)-(i), (l) şi (r), articolul 12 alineatul (3), articolele 11, 17, 20 şi articolele 22-27 în cazul contractelor de credit care prevăd punerea de acord a creditorului cu consumatorul asupra unor formalităţi cu privire la amînarea la plată sau la metodele de rambursare, în cazul în care consumatorul şi-a încălcat deja obligaţiile cuprinse în contractul de credit iniţial şi dacă:
a) astfel de formalităţi ar fi susceptibile de a elimina posibilitatea unor acţiuni în instanţă în legătură cu respectiva încălcare;
b) consumatorul nu ar fi, prin aceasta, obligat să respecte clauze contractuale mai puţin favorabile decît cele din contractul de credit iniţial.
În cazul în care contractul de credit se înscrie în domeniul de aplicare al alineatului (3), se aplică numai dispoziţiile respectivului alineat.
Articolul 3. Noţiunile utilizate
În sensul prezentei legi, noţiunile utilizate au următoarele semnificaţii:
bonitatea – capacitatea consumatorului de a restitui, la scadenţă, creditul la contractul de consum, împreună cu dobînzele aferente, încrederea pe care o inspiră consumatorul. Aprecierea bonităţii consumatorului se face pe baza bilanţului, precum şi a modului în care au fost onorate, în trecut, obligaţiile contractuale;
consumator - orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională;
creditor - o persoană fizică sau juridică care acordă sau se angajează să acorde credite sau împrumuturi în exerciţiul activităţii sale comerciale sau profesionale;
contract de credit de consum - un contract prin care un creditor acordă sau se angajează să acorde unui consumator un credit sub formă de amînare la plată, împrumut, leasing sau alte facilităţi financiare similare, cu excepţia contractelor pentru prestarea de servicii în mod continuu sau pentru furnizarea de bunuri de acelaşi fel, atunci cînd consumatorul plăteşte pentru acestea în rate, pe durata furnizării lor, exclusiv pentru necesităţi de consum (personale, familiale etc.) care nu sunt legate de îndeplinirea activităţii de întreprinzător;
card bancar - instrument de plată fără numerar a căror utilizare permite titularului său (consumatorului), în conformitate cu regulile şi condiţiile utilizării şi întreţinerii cardului bancar şi condiţiile ale contractului cu emitentul de un card bancar de a efectua tranzacţiile de plată pentru mărfuri (lucrări, servicii), de a dispune emitentului de a transfera mijloacele băneşti. Regulile si condiţiile de utilizare şi de întreţinere a cardului bancar sînt definite de emitentul de card;
facilitate de tip descoperit de cont (overdraft) - un contract de credit explicit în baza căruia un creditor pune la dispoziţia unui consumator mijloace băneşti care depăşesc soldul curent al contului curent al consumatorului;
facilitate de tip descoperit de cont (overdraft) cu aprobare tacită - o facilitate de tip descoperit de cont (overdraft), acceptată în mod tacit, prin care un creditor pune la dispoziţia unui consumator mijloace băneşti care depăşesc soldul curent al contului curent al consumatorului sau facilitatea de tip descoperit de cont (overdraft) convenită;
grafic de plăţi în conformitate cu contractul de credit de consum - informaţia cu privire la sumele şi datele (perioadele) de plăţi a consumatorului la contractul de credit de consum, care se coordonează între creditor şi consumator şi este o parte integrantă a contractului de credit de consum;
intermediar de credit- o persoană fizică sau juridică care nu acţionează în calitate de creditor şi care, în cursul exercitării activităţii sale comerciale sau profesionale, în schimbul unui onorariu, ce poate lua formă pecuniară sau orice altă formă de plată convenită, desfăşoară cel puţin una din următoarele activităţi:
a) prezintă sau oferă consumatorilor contracte de credit;
b) oferă asistenţă consumatorilor prin organizarea de activităţi pregătitoare privind contractele de credit, altele decît cele de la lit. a);
c) încheie contracte de credit cu consumatorii în numele creditorului;
costul total al creditului pentru consumatori - toate costurile, inclusiv dobînda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, dacă încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate;
valoarea totală plătibilă de către consumator - suma dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului pentru consumator;
dobînda anuală efectivă - costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile menţionate la articolul 23 alineatul (2), după caz;
rata dobînzii aferente creditului - rata dobînzii exprimată ca procent fix sau flotantă aplicat anual soldul creditului;
rata fixă a dobînzii aferente creditului- convenirea de către părţi în contractul de credit asupra unei rate a dobînzii aferente creditului pentru întreaga durată a contractului de credit sau asupra mai multor rate a dobînzii aferente creditului pentru termene parţiale aplicînd exclusiv un procentaj fix stabilit. În cazul în care nu sunt fixate toate ratele dobînzii aferente creditului în contractul de credit, se consideră că rata dobînzii aferente creditului este fixă numai pentru termenele parţiale pentru care ratele dobînzii aferente creditului sunt stabilite exclusiv printr-un procentaj fix specific convenit în momentul încheierii contractului de credit;
rambursarea anticipată a creditului de consum – achitarea plăţilor de către consumator la contractul de credit de consum parţial sau integral înainte de termenul stabilit în graficul de plăţi în conformitate cu contractul de credit de consum;
valoarea totală a creditului - plafonul sau sumele totale puse la dispoziţie în baza unui contract de credit;
suport durabil - orice instrument care permite consumatorului să stocheze informaţii care îi sunt adresate personal inclusiv transmise prin suport electronic, în aşa fel încît acestea să fie accesibile pentru consultare în viitor pe o perioadă de timp adaptată scopului informaţiilor, şi care permite reproducerea fidelă a informaţiilor stocate;
servicii accesorii (suplimentare) – serviciile care apar în legătură cu acordarea, administrarea şi stingerea creanţei debitorului;
termenul de creditare – perioada de timp prevăzută în contractul de credit de consum din momentul oferirii creditului de consum pînă la achitarea tuturor plăţilor de către consumator la contractul de credit de consum;
contract de credit legat - un contract de credit în care întrunite cumulativ următoarele condiţii::
- creditul în cauză serveşte exclusiv finanţării unui contract care are ca obiect furnizarea anumitor bunuri sau prestarea unui anumit serviciu;
- aceste două contracte formează, din punct de vedere obiectiv, o unitate economică.
unitate economică – unitate care apare în una din următoarele situaţii:
a) furnizorul sau prestatorul de servicii finanţează el însuşi creditul pentru consumator;
b) creditul este finanţat de un terţ iar creditorul foloseşte serviciile furnizorului sau ale prestatorului pentru încheierea contractului de credit sau pentru pregătirea acestuia;
c) bunurile respective sau prestarea unui anumit serviciu sunt specificate în mod expres în contractul de credit.
Capitolul II
INFORMAŢII ŞI PRACTICI PRELIMINARE ÎNCHEIERII CONTRACTULUI DE CREDIT
Articolul 4. Informaţii standard care trebuie incluse în publicitate
(1) Orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit care indică o rată a dobînzii sau orice alte cifre referitoare la costul creditului pentru consumator cuprinde informaţii standard în conformitate cu prezentul articol.
(2) În orice formă de publicitate informaţiile standart specifică, în mod clar, concis, vizibil şi uşor de citit, în acelaşi cîmp vizual şi cu caractere de aceiaşi mărime prin intermediul unui exemplu reprezentativ, următoarele:
a) rata dobînzii aferente creditului, fixă şi/sau flotantă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
b) valoarea totală a creditului;
c) dobînda anuală efectivă;
d) durata contractului de credit;
e) în cazul unui credit sub formă de amînare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, preţul actual şi valoarea oricărei plăţi în avans;
f) după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.
(3) În cazul în care încheierea unui contract referitor la un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, în special o asigurare, este obligatorie pentru obţinerea creditului sau pentru obţinerea creditului conform clauzelor şi condiţiilor prezentate, iar costul acelui serviciu nu poate fi determinat în prealabil, obligaţia de a încheia un asemenea contract este, de asemenea, menţionată în mod clar, concis şi vizibil, împreună cu dobînda anuală efectivă.
(4) Prezentul articol se aplică cu respectarea Legii nr. 105 din 13.03.03 privind Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte interzicerea practicilor comerciale incorecte.
(5) Prezentul articol se aplică cu respectarea Legii nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate.
Articolul 5. Informaţii precontractuale
(1) Creditorul şi, după caz, intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza clauzelor şi a condiţiilor de creditare oferite de către creditor, precum şi, după caz, a preferinţelor exprimate şi a informaţiilor furnizate de către consumator, informaţiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit.
(2) Informaţiile precontractuale sunt furnizate:
a) cu suficient timp înainte, dar nu cu mai puţin de 15 zile înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă;
b) pe hîrtie sau pe alt suport durabil;
c) prin intermediul formularului „Informaţii standard privind creditul pentru consumatori” prevăzut în anexa nr. 2.
(3) Informaţiile precontractuale cuprind următoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea/denumirea şi adresa domiciliului/sediului creditorului, precum şi după caz, identitatea/denumirea şi adresa domiciliului/creditorului a intermediarului de credit implicat;
c) valoarea totală a creditului şi condiţiile privind acordarea creditelor ;
d) durata contractului de credit;
e) în cazul unui credit acordat sub forma unei amînări la plată pentru un anumit bun sau serviciu şi în cazul contractelor de credit legate, bunul sau serviciul respectiv şi preţul de achiziţie al acestuia;
f) rata dobînzii aferente creditului, condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobînzii aferente creditului şi, unde este cazul, orice indice sau rată de referinţă aplicabilă ratei iniţiale a dobînzii aferente creditului, ca şi termenele, procedurile şi condiţiile în care variază rata dobînzii aferente creditului; în cazul în care se aplică rate diferite ale dobînzii aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile sus-menţionate privind toate ratele aplicabile;
g) dobînda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator, ilustrate prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menţionează toate ipotezele folosite pentru calculul ratei respective; în cazul în care consumatorul a informat creditorul în legătură cu una sau mai multe componente ale creditului preferat, precum durata contractului de credit şi valoarea totală a creditului, creditorul trebuie să ia în considerare aceste componente; în cazul în care un contract de credit prevede modalităţi de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobînzii aferente creditului diferite, şi creditorul foloseşte ipoteza din anexa I partea II litera (b), acesta trebuie să indice faptul că aplicarea altor mecanisme de tragere pentru acest tip de contract de credit poate avea drept rezultat aplicarea unei dobînzi anuale efective mai mari;
h) suma, numărul şi frecvenţa plăţilor care vor fi efectuate de către consumator şi, dacă este cazul, ordinea în care plăţile vor fi alocate, pentru rambursare, diferitelor solduri restante fixate la rate diferite ale dobînzii aferente creditului;
i) unde este cazul, costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi care înregistrează atît operaţiunile de plată, cît şi tragerile din credit, cu excepţia cazului în care deschiderea unui cont este opţională, costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată atît pentru operaţiuni de plată, cît şi pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultînd din contractul de credit, precum şi condiţiile în care aceste costuri pot fi modificate;
j) dacă este cazul, obligaţia consumatorului de a plăti taxe notariale la încheierea contractului de credit;
k) obligaţiile referitoare la încheierea unui contract privind un serviciu accesoriu aferent unui contract de credit, în special o poliţă de asigurare, în cazul în care obţinerea creditului sau obţinerea creditului conform clauzelor şi condiţiilor prezentate este condiţionată de încheierea unui contract privind acest serviciu;
l) rata dobînzii aplicabilă în cazul ratelor restante, măsurile pentru ajustarea acesteia, şi, unde este cazul, orice penalităţi în caz de neplată;
m) o avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor;
n) unde este cazul, garanţiile solicitate;
o) existenţa sau lipsa dreptului de retragere;
p) dreptul de rambursare anticipată, dacă există, şi, dacă este cazul, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care aceasta va fi stabilită în conformitate cu articolul 20;
q) dreptul consumatorului de a fi informat de îndată şi gratuit asupra rezultatului consultării bazei de date pentru evaluarea bonităţii sale, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2);
r) dreptul consumatorului de a primi la cerere şi gratuit un exemplar din proiectul de contract de credit. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care, în momentul cererii, creditorul în baza motivelor întemeiate nu va încheia contractul de credit cu consumatorul;
s) dacă este cazul, termenul pe parcursul căruia informaţiile precontractuale au forţă obligatorie pentru creditor.
(4) Orice informaţii suplimentare pe care creditorul ar dori să i le furnizeze consumatorului sunt oferite într-un document separat care poate fi anexat la formularul „Informaţii standard privind creditul de consum”.
(5) În cazul în care, la cererea consumatorului, contractul a fost încheiat folosind un mijloc de comunicare la distanţă care nu permite furnizarea informaţiilor conforme alineatului (1), în special în cazul menţionat la alineatul (2), creditorul pune la dispoziţia consumatorului toate informaţiile precontractuale folosind formularul „Informaţii standard cerute conform alineatului (1) cuprind o declaraţie clară şi concisă, potrivit căreia aceste contracte de credit nu prevăd o garanţie de restituire a valorii totale a creditului tras în baza acestuia, cu excepţia cazului în care se oferă o astfel de garanţie.
(6) La cerere, în plus faţă de „Informaţiile standard privind creditul de consum”, consumatorului i se va furniza gratuit şi un exemplar din proiectul de contract de credit. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care, în momentul cererii, creditorul nu doreşte să încheie contractul de credit cu consumatorul.
(7) În cazul unui contract de credit în care plăţile făcute de consumator nu duc la o amortizare aferentă imediată a valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a constitui capital în timpul perioadelor şi în condiţiile stabilite în contractul de credit sau într-un contract accesoriu, informaţiile precontractuale cerute conform alineatului (1) cuprind o declaraţie clară şi concisă, potrivit căreia aceste contracte de credit nu prevăd o garanţie de restituire a valorii totale a creditului acordat în baza acestuia, cu excepţia cazului în care se oferă o astfel de garanţie.
(8) Creditorii şi unde este cazul, intermediarii de credit oferă consumatorului explicaţii corespunzătoare, pentru a-i permite să evalueze dacă contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale şi la situaţia sa financiară, unde este cazul, prin explicarea informaţiilor precontractuale.
Explicaţiile trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
a) explicarea informaţiilor precontractuale care sunt furnizate potrivit prevederilor alin. (1);
b) caracteristicile esenţiale ale produselor propuse şi efectele exacte pe care le pot avea asupra consumatorului;
c) explicarea costurilor ce fac parte din costul total al creditului pentru consumator, astfel încît consumatorii să înţeleagă ce plătesc;
d) consecinţele neplăţii din partea consumatorului.
(9) Se interzice perceperea unui comision de analiză dosar în cazul în care creditul nu se acordă.
(10) În termen de 30 de zile de la depunerea dosarului de credit, creditorul răspunde în scris consumatorului sau, la solicitarea expresă a consumatorului, în altă formă aleasă de consumator şi acceptată de creditor, cu privire la acordarea sau neacordarea creditului. La primirea cererii de credit şi a celorlalte documente ce sunt necesare acordării creditului, creditorul are obligaţia de a înmîna imediat consumatorului un înscris datat, semnat şi cu număr de înregistrare, conţinînd confirmarea creditorului că i s-au predat toate actele necesare acordării creditului.
Articolul 6. Cerinţe precontractuale de informare pentru contracte de credit sub forma facilităţii de tip descoperit de cont (overdraft), cele încheiate de către organizaţiile de microfinanţare, pentru anumite contracte specifice de credit (prevăzute la art. 2, alin. (3),(5),(6)).
(1) Creditorul şi, după caz, intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza clauzelor şi a condiţiilor de creditare oferite de către creditor, precum şi, după caz, a preferinţelor exprimate şi a informaţiilor furnizate de către consumator, informaţiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit.
(2) a) cu suficient timp, dar nu mai puţin de 15 zile, înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă;
b) pe hîrtie sau pe alt suport durabil şi sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p. În cazul în care informațiile sunt redactate pe hîrtie, culoarea de fond a hîrtiei pe care este redactat formularul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;
(3) Perioada de 15 zile prevăzută la alin. (2) lit. a) se poate reduce cu acordul expres al consumatorului.
(4) Informaţiile precontractuale la care se face referire la art. 6 cuprind următoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea/denumirea şi adresa domiciliului/sediului creditorului, precum şi după caz, identitatea/denumirea şi adresa domiciliului/creditorului a intermediarului de credit implicat;
c) valoarea totală a creditului;
d) durata contractului de credit;
e) rata dobînzii aferente creditului şi condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobînzii aferente creditului, orice indice sau rată de referinţă aplicabilă ratei iniţiale a dobînzii aferente creditului, costurile aplicabile din momentul încheierii contractului de credit şi, condiţiile în care acele costuri pot fi modificate;
f) dobînda anuală efectivă prin intermediul unor exemple reprezentative care menţionează toate ipotezele folosite pentru calculul ratei respective;
g) condiţiile şi procedura pentru rezilierea contractului de credit;
h) atunci cînd este cazul, pentru contractele de credit de tipul celor menţionate la articolul 2 alineatul (3), o menţiune conform căreia consumatorului i se poate solicita în orice moment rambursarea integrală a creditului;
i) rata dobînzii aplicabilă în cazul ratelor restante, măsurile pentru ajustarea acesteia, şi, unde este cazul, orice penalităţi plătibile în caz de neplată;
j) dreptul consumatorului de a fi informat imediat şi gratuit, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), asupra rezultatului consultării bazei de date, realizate pentru evaluarea bonităţii sale;
k) pentru contractele de credit de tipul celor menţionate la articolul 2 alineatul (3), informaţii cu privire la costurile aplicabile încă de la momentul încheierii contractului de credit, precum şi, dacă este cazul, condiţiile în care pot fi modificate aceste costuri;
l) dacă este cazul, termenul pe parcursul căruia informaţiile precontractuale au forţă juridică obligatorie pentru creditor.
(5) Informaţiile sunt furnizate:
a) pe hîrtie sau pe un alt suport durabil;
b) într-o modalitate prin care să se asigure că toate informaţiile au acelaşi grad de vizibilitate.
(6) Informaţiile pot fi furnizate prin intermediul formularului „Informaţii standard privind creditul pentru consumatori” prevăzut în anexa nr. 3.
(7) În cazul unui contract de credit în sensul articolului 2 alineatele (5) şi (8), informaţiile furnizate consumatorului în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol includ şi:
a) valoarea, numărul şi frecvenţa plăţilor care vor fi efectuate de către consumator şi, dacă este cazul, ordinea în care plăţile vor fi alocate, pentru rambursare, diferitelor solduri restante fixate la rate diferite ale dobînzii aferente creditului;
b) dreptul de rambursare anticipată şi, dacă este cazul, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care aceasta va fi stabilită.
c) în cazul în care contractul de credit intră în domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul (3), se aplică numai dispoziţiile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol.
(8) În cazul comunicării telefonice şi în cazul în care consumatorul solicită ca facilitatea de tip descoperit de cont (overdraft) să fie disponibilă imediat, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar include cel puţin elementele menţionate la literele (c), (e), (f) şi (h) din alineatul (1).
(9) În contractele de credit de tipul celor prevăzute la alineatul (7), descrierea principalelor caracteristici include menţionarea duratei contractului de credit.
(10) Fără a aduce atingere derogării prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (e), în cazul contractelor de credit care sunt acordate sub forma unei facilităţi de tip descoperit de cont (overdraft) şi care trebuie rambursate într-o perioadă de o lună, descrierea caracteristicilor principale ale creditului include cel puţin elementele prevăzute la art. 6 alin. 4 p. с), e), f), g) şi i).
(11) La cerere, în plus faţă de informaţiile menţionate la alineatele (1)-(4), consumatorului i se furnizează gratuit un exemplar din proiectul de contract de credit care include informaţiile contractuale prevăzute la articolul 10, în măsura în care se aplică articolul respectiv. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care, în momentul cererii, creditorul nu doreşte să încheie contractul de credit cu consumatorul.
(12) În cazul în care, la cererea consumatorului, contractul a fost încheiat folosind un mijloc de comunicare la distanţă care nu permite oferirea informaţiilor care trebuie furnizate în conformitate cu alineatele (1) şi (3), inclusiv în cazurile menţionate la alineatul (8), creditorul îşi îndeplineşte, imediat după încheierea contractului de credit, obligaţiile în temeiul alineatelor (1) şi (3), prin furnizarea de informaţii contractuale în conformitate cu articolul 10, în măsura în care acest articol este aplicabil.
Articolul 7. Excepţii de la obligaţia de informare precontractuală
Articolele 5 şi 6 nu se aplică furnizorilor de bunuri sau servicii care acţionează cu titlu auxiliar în calitate de intermediari de credit. Această excepţie nu aduce atingere obligaţiei creditorului de a se asigura că informaţiile precontractuale menţionate în articolele respective au fost primite de consumator.
Articolul 8. Obligaţia de a evalua bonitatea consumatorului
(1) Creditorul evaluează bonitatea consumatorului pe baza unui volum suficient de informaţii obţinute, inclusiv de la consumator şi după caz, pe baza consultării bazei de date relevante, înainte de încheierea unui contract de credit.
(2) În cazul în care părţile convin să modifice valoarea totală a creditului după încheierea contractului de credit, creditorul actualizează informaţiile financiare aflate la dispoziţia sa privind consumatorul şi evaluează bonitatea consumatorului înainte de efectuarea oricărei creşteri semnificative a valorii totale a creditului.
Capitolul III
ACCESUL LA BAZE DE DATE
Articolul 9. Accesul la baze de date
(1) În scopul evaluării bonităţii consumatorilor, sistemele de evidenţă de tipul birourile istorilor de credit asigură, în cazul creditului, accesul creditorilor la bazele de date gestionate în condiţii nediscriminatorii faţă de alţi creditori, cu acordul debitorilor.
(2) În cazul în care respingerea cererii de creditare se bazează pe consultarea unei baze de date, creditorul informează consumatorul în maxim 24 ore, şi în mod gratuit, în scris sau, la solicitarea expresă a consumatorului, în forma aleasă de acesta şi agreată de creditor, în legătură cu rezultatul acestei consultări şi cu identitatea bazei de date consultate.
(3) Informaţiile se pun la dispoziţie, cu excepţia cazului în care furnizarea unor astfel de informaţii este interzisă de legislaţie sau contravine obiectivelor de ordine publică sau de securitate publică.
(4) Prezentul articol nu aduce atingere aplicării Legii nr. 17 din 15.02.2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial, Nr. 107-111 din 27 iulie 2007.
Capitolul IV
INFORMAŢII ŞI DREPTURI PRIVIND CONTRACTELE DE CREDIT
Articolul 10. Informaţii care trebuie menţionate în contractele de credit
(1) Contractele de credit sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p, pe hîrtie sau pe un alt suport durabil. În cazul în care contractul este redactat pe hîrtie, culoarea de fond a hîrtiei pe care este redactat contractul trebuie sa fie în contrast cu cea a fontului utilizat.
(2) Contractele de credit trebuie să conţină informaţii complete, clare şi uşor de înţeles în limba de stat. La solicitarea consumatorului contractul de credit poate fi semnat şi în altă limbă convenită cu creditorul.
(3) Contractul de credit specifică în mod clar şi concis:
a) tipul de credit;
b) identităţile şi adresele părţilor contractante, precum şi, dacă este cazul, numele şi adresele intermediarilor de credit implicaţi;
c) durata contractului de credit;
d) valoarea totală a creditului şi condiţiile care reglementează tragerea creditului;
e) în cazul unui credit acordat sub forma unei amînări la plată pentru un anumit bun sau serviciu sau în cazul contractelor de credit legate, bunul sau serviciul respectiv şi preţul actual al acestuia;
f) rata dobînzii aferente creditului, condiţiile care guvernează aplicarea acestei rate şi, atunci cînd este disponibil, orice indice sau rată de referinţă aplicabilă ratei iniţiale a dobînzii aferente creditului, precum şi perioadele, procedurile şi condiţiile în care variază rata dobînzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobînzii aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile sus-menţionate privind toate nivelurile aplicabile;
g) dobînda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator, calculate la momentul încheierii contractului de credit; se menţionează toate ipotezele folosite pentru calcularea acestei rate;
h) suma, numărul şi frecvenţa plăţilor care urmează să fie efectuate de către consumator şi, dacă este cazul, ordinea în care plăţile vor fi alocate, pentru rambursare, diferitelor solduri restante fixate la rate diferite ale dobînzii aferente creditului;
i) în cazul rambursării în rate a valorii totale a creditului aferent unui contract de credit pe durată determinată, dreptul consumatorului de a primi, la cerere şi gratuit, în orice moment pe întreaga durată a contractului de credit, pe hîrtie sau pe alt suport durabil, conform deciziei consumatorului, un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare/grafic de rambursare;
Tabelul de amortizare/graficul de rambursare indică:
- ratele datorate;
- termenele şi condiţiile de plată ale acestor sume.
Tabelul/graficul conţine o detaliere a fiecărei rambursări care să arate:
- rambursarea valorii totale a creditului;
- dobînda calculată pe baza ratei dobînzii aferente creditului;
- orice costuri suplimentare;
În cazul în care rata dobînzii nu este fixă sau costurile suplimentare pot fi modificate pe baza contractului de credit, tabelul de amortizare/graficul de rambursare indică în mod clar şi concis că datele cuprinse în tabel/grafic vor rămîne valabile numai pînă la schimbarea următoare a ratei dobînzii aferente creditului sau a costurilor suplimentare potrivit contractului de credit.
j) în cazul în care costurile şi dobînzile trebuie plătite fără a se rambursa nicio parte din valoarea totală a creditului, un extras care arată perioadele şi condiţiile pentru plata dobînzii şi a oricăror costuri aferente creditului;
k) unde este cazul, costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi care înregistrează atît operaţiunile de plată, cît şi tragerile din credit, cu excepţia cazului în care deschiderea unui cont este opţională, costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată atît pentru operaţiuni de plată, cît şi pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultînd din contractul de credit, precum şi condiţiile în care aceste costuri pot fi modificate;
l) rata dobînzii, în cazul plăţilor expirate, aplicabilă la data încheierii contractului de credit şi măsurile pentru ajustarea acesteia şi, dacă este cazul, orice penalităţi datorate în caz de neplată;
m) o avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor;
n) după caz, o menţiune potrivit căreia va fi necesară plata unor taxe, onorarii şi costuri în legătură cu încheierea, publicitatea şi/sau înregistrarea contractului de credit şi a documentelor accesorii acestuia;
o) garanţiile şi asigurările necesare, dacă există;
p) existenţa sau inexistenţa unui drept de retragere, termenul în care acel drept poate fi exercitat şi alte condiţii pentru exercitarea acestuia, inclusiv informaţii privind obligarea consumatorului de a plăti creditul sau partea de credit trasă şi dobînda în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) litera (b) şi cuantumul dobînzii plătibile pe zi;
q) informaţii privind drepturile care rezultă din articolul 19, ca şi condiţiile pentru exercitarea acestor drepturi;
r) dreptul de rambursare anticipată, procedura de rambursare anticipată, precum şi, dacă este cazul, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care va fi determinată această compensaţie;
s) procedura care trebuie urmată în exercitarea dreptului de a cere rezilierea contractului de credit;
t) dacă există sau nu posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară de contestare şi la o cale de atac pentru consumator şi, în caz afirmativ, modalităţile de acces la acestea;
u) după caz, alte condiţii şi clauze contractuale;
v) după caz, denumirea şi adresa autorităţii de supraveghere competente.
(4) În cazul în care se aplică alineatul (3) litera (i), creditorul pune la dispoziţia consumatorului, un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare, cu îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiţii:
a) în mod gratuit;
b) în orice moment pe întreaga durată a contractului de credit;
c) pe hîrtie sau pe alt suport durabil, conform deciziei consumatorului.
(5) În cazul unui contract de credit în care plăţile efectuate de consumator nu duc la o amortizare aferentă imediată a valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a constitui capital în timpul perioadelor şi în condiţiile stabilite în contractul de credit sau într-un contract accesoriu, informaţiile cerute conform alineatului (2) cuprind o declaraţie clară şi concisă potrivit căreia aceste contracte de credit nu prevăd o garanţie de restituire a valorii totale a creditului tras în baza acestuia, cu excepţia cazului în care se oferă o astfel de garanţie.
(6) În cazul contractelor de credit sub forma unei facilităţi de tip descoperit de cont (overdraft) de tipul celor menţionate la articolul 2 alineatul (3), următoarele informaţii se specifică în mod clar şi concis:
a) tipul de credit;
b) identitatea şi adresa sediului şi a punctului de lucru a părţilor contractante, precum şi, după caz, identitatea şi adresa sediului şi/sau a punctului de lucru ori, după caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c) durata contractului de credit;
d) valoarea totală a creditului şi condiţiile care reglementează acordarea acestuia;
e) rata dobînzii aferente creditului, condiţiile care guvernează aplicarea acesteia şi, unde este cazul, orice indice sau rată de referinţă aplicabilă ratei iniţiale a dobînzii aferente creditului, precum şi termenele, procedura şi condiţiile pentru modificarea ratei dobînzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate ale dobînzii aferente creditului diferite în circumstanţe diferite, informaţiile menţionate anterior în privinţa tuturor ratelor aplicabile;
f) dobînda anuală efectivă şi costurile totale ale creditului pentru consumator, calculate la momentul încheierii contractului de credit; se menţionează toate ipotezele folosite pentru calcularea respectivei rate, astfel cum este menţionat la articolul 23 alineatul (2), coroborat cu articolul 3 literele (g) şi (i);
g) o menţiune conform căreia consumatorului i se poate solicita în orice moment rambursarea integrală, la cerere, a creditului, dar nu mai puţin de 15 zile de la data solicitării;
h) condiţiile referitoare la exercitarea dreptului de retragere din contractul de credit;
i) informaţii cu privire la costurile aplicabile încă de la momentul încheierii contractului de credit, precum şi, dacă este cazul, condiţiile în care pot fi modificate aceste costuri.
Articolul 11. Informaţii privind rata dobînzii aferente creditului
(1) Atunci cînd este cazul, consumatorul este informat, pe hîrtie sau pe alt suport durabil, în legătură cu orice modificare a ratei dobînzii aferente creditului înainte ca modificarea să intre în vigoare. Informaţiile cuprind următoarele:
a) valoarea plăţilor de efectuat după intrarea în vigoare a noii rate a dobînzii aferente creditului;
b) în cazul în care numărul sau frecvenţa plăţilor se modifică, informaţii în legătură cu acestea.
(2) Părţile pot conveni în contractul de credit ca informaţiile la care se face referire la alineatul (1) să fie transmise periodic consumatorului, în cazuri unde modificarea ratei dobînzii aferente creditului este cauzată de o modificare a ratei de referinţă şi noua rată de referinţă este făcută publică prin mijloace corespunzătoare, iar informaţiile privind noua rată de referinţă sunt puse la dispoziţie la sediul creditorului.
Articolul 12. Drepturi privind contractele de credit
(1) La momentul semnării contractului, toate părţile contractante primesc cîte un exemplar original al contractului de credit, cu excepţia contractelor încheiate la distanţă.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobînzii, pe parcursul derulării contractului de credit:
a) se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare, cu excepţia costurilor impuse prin legislaţie;
b) se interzice introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, cu excepţia costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract şi care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiţionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislaţie;
c) se interzice perceperea unui comision de depunere numerar pentru plata ratelor la credit, indiferent dacă depunerea se efectuează de către titular sau de către o altă persoană;
d) se interzice perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit;
e) se interzice perceperea unui comision, unui tarif, sau a oricărui alt cost, în cazul în care consumatorul dorete schimbarea datei de scadență a ratelor;
f) se interzice perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicită schimbarea garanţiilor, în condiţiile în care consumatorul plăteşte toate costurile aferente constituirii şi evaluării noilor garanţii.
(3) Costurilor aferente contului curent nu le sunt aplicabile obligaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a). Costurile aferente contului curent trebuie să corespundă costurilor efective ale creditorului, să se limiteze la acoperirea acestora şi să nu conducă la obţinerea de venituri suplimentare pentru acesta.
(4) Pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, potrivit condiţiilor contractuale, creditorul este obligat să notifice consumatorul în scris sau, la cererea expresă a consumatorului, prin altă modalitate stabilită de acesta şi agreată de creditor, şi va pune la dispoziţia acestuia un nou tabel de amortizare/grafic de rambursare.
(5) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, dobînda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
(6) Comisionul de analiză dosar şi cel unic vor fi stabilite în raport procentual faţă de suma creditului, suma dată fiind percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii de credit.
(7) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/ înregistrarea / efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Articolul 13. Reguli privind contractele de credit cu dobîndă variabilă
În contractele de credit cu dobîndă variabilă se vor aplica următoarele reguli:
(1) Dobînda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/CHOBOR/LIBOR/, rata de bază a BNM, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului;
(2) În acord cu politica sa de creditare, creditorul poate reduce marja şi sau aplica la un nivel mai redus al indicelui de referinţă, acesta avînd dreptul ca, pe parcursul derulării contractului să revină la valoarea marjei menţionate în contract la data încheierii acestuia şi/sau la nivelul real al indicelui de referinţă.
(3) Modul de calcul al dobînzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobînzii variabile, atît în sensul majorării, cît şi în cel al reducerii acesteia;
(4) Elementele care intră în formula de calcul a dobînzii variabile şi valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile şi la toate oficiile ale creditorilor.
Articolul 14. Modul de calcul a ratei lunare
(1) Calculul ratei lunare a dobînzii/comisioanelor se va face:
a) fie pe baza anului calendaristic de 365 sau 366 de zile în cazul anului bisect, luînd în calcul la numărătorul fracţiei formulei, numărul efectiv de zile cuprins între scadenţe, iar la numitorul aceleiaşi fracţii, 365 sau 366 de zile, după caz;
b) fie luînd în calcul la numărătorul fracţiei numărul 30 zile, iar la numitorul fracţiei numărul 360.
(2) Dobînda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix şi se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepţia sumelor provenite din calculul dobînzii.
(3) Rata dobînzii aplicabilă în cazul creditelor restante nu poate depăși cu mai mult de două puncte procentuale rata dobînzii aplicată atunci cînd creditul nu înregistrează restanţă, în cazul în care consumatorul sau soţul/soţia acestuia se afla în una dintre următoarele situaţii: şomaj, reducere drastică a salariului, deces. Prin reducerea drastică a salariului se înţelege o reducere de cel puţin 15% din valoarea acestuia. Această dobîndă va fi percepută pînă la încetarea evenimentului care a generat reducerea veniturilor, dar nu mai mult de 12 luni. În caz de deces, perioada nu poate fi mai mică de 6 luni. „(1 1) Rambursarea creditelor se poate face în două moduri: prin rate egale (anuităţi) sau prin rate descrescătoare. Consumatorul are dreptul să aleagă modalitatea prin care doreşte să ramburseze creditul.”
(4) În cazul imposibilităţii consumatorilor de a accepta majorarea dobînzii, creditorul nu are dreptul să denunţe unilateral sau să rezilieze contractul. Creditorul trebuie să facă o propunere, transmisă în scris, de renegociere sau refinanţare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului.
Articolul 15. Cerinţe privind clauzele contractuale
(1) Sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de consumator.
(2) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale.
(3) În cazul modificărilor impuse prin legislaţie, nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz, se interzice introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decît cele impuse prin legislaţie. Introducerea în actele adiţionale a oricăror altor prevederi decît cele impuse prin legislaţie sunt considerate nule de drept.
(4) Se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care:
a) consumatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea prevederilor şi a condiţiilor contractuale;
b) creditorul poate declara scadent sau denunţa unilateral contractul ori poate penaliza consumatorul în cazul afectării reputaţiei creditorului.
c) creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform altor contracte de credit încheiate cu alți creditori;
d) creditorul impune consumatorului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanţie cu o societate agreată de bancă.
(5) Creditorii nu au dreptul să refuze încasarea ratelor de credit în moneda în care s-a acordat creditul.
(6) Orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, cu excepţia situaţiilor în care consumatorul solicită modificări ale contractului care implică schimbarea costurilor, de exemplu prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor.
(7) Consumatorul are la dispoziţie un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opţiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiţii.
(8) Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menţionat anterior nu este considerată acceptare tacită şi contractul rămîne neschimbat.
(9) În cazul în care consumatorul nu acceptă noile condiţii, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent.
(10) Creditorii au obligaţia de a primi şi de a înregistra reclamaţiile de la consumatori, de a lua toate măsurile necesare pentru a răspunde la reclamaţiile depuse de consumatori în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora şi depun diligenţele necesare în vederea reparării eventualelor prejudicii cauzate consumatorilor.
(11) La încetarea contractului de credit, creditorul oferă consumatorului gratuit, din oficiu, un document care fie atestă faptul că au fost stinse toate obligaţiile dintre părţi decurgînd din contractul respectiv, fie indică obligaţiile contractuale neîndeplinite. Totodată, se închid şi conturile creditului, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator şi fără plata unor costuri suplimentare, cu excepţia următoarelor situaţii:
a) contul curent a fost deschis anterior contractării creditului, în vederea derulării altor operaţiuni;
b) la data încetării contractului de credit, contul curent este utilizat pentru alte servicii contractate de către consumator;
c) conturile sunt, conform prevederilor legale, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligaţii asumate faţă de creditorul însuşi sau faţă de terţi.
Orice notificare pe care creditorul o face consumatorului trebuie să fie semnată, datată şi cu număr de înregistrare. Orice notificare ce nu conţine aceste minime informaţii este considerată nulă de drept.
Articolul 16. Obligaţii aplicabile în cazul contractelor de credit sub forma facilităţii de tip descoperit de cont (overdraft)
(1) Dacă un contract de credit vizează un împrumut acordat sub forma unei facilităţi de tip descoperit de cont (overdraft), consumatorul este informat cu regularitate prin intermediul unui extras de cont, pe hîrtie sau pe alt suport durabil, care conţine următoarele informaţii:
a) perioada exactă la care se referă extrasul de cont;
b) cuantumurile şi datele tragerilor;
c) soldul din extrasul anterior şi data acestuia;
d) noul sold;
e) datele şi sumele plăţilor efectuate de consumator;
f) rata dobînzii aferente creditului aplicată;
g) orice costuri care au fost aplicate;
h) dacă este cazul, suma minimă de plată.
(2) În plus, consumatorul este informat pe hîrtie sau pe alt suport durabil asupra modificărilor ratei dobînzii aferente creditului sau ale oricăror costuri datorate înainte ca modificarea respectivă să intre în vigoare.
(3) Părţile pot conveni în contractul de credit ca informaţiile privind modificările ratei dobînzii aferente creditului să fie comunicate, în cazurile în care:
a) modificarea indicilor sau a ratei dobînzii aferente creditului este cauzată de o modificare a ratei de referinţă;
b) noua rată de referinţă este făcută publică prin mijloace corespunzătoare;
c) informaţiile privind noua rată de referinţă sunt puse la dispoziţie şi la locul în care creditorul îşi desfăşoară activitatea.
Articolul 17. Contractele de credit pe durată nedeterminată
(1) Consumatorul poate decide rezilierea a unui contract de credit pe durată nedeterminată în orice moment, cu excepţia cazurilor în care părţile au convenit o perioadă de preaviz. Această perioadă nu poate depăşi o lună.
(2) Dacă s-a convenit în contractul de credit, creditorul poate decide rezilierea standard a unui contract de credit pe durată nedeterminată prin notificarea consumatorului în scris, pe hîrtie sau pe alt suport durabil, cu cel puţin două luni înainte.
(3) Pot constitui motive justificate obiectiv suspiciunea unei utilizări neautorizate sau frauduloase a creditului ori un risc semnificativ de incapacitate a consumatorului de a rambursa valoarea totală a creditului. Aceste motive nu sunt limitative.
(4) Creditorul enumeră în contract motivele considerate justificate în temeiul cărora acesta poate retrage dreptul consumatorului de a efectua trageri. În mod excepţional, creditorul poate retrage dreptul consumatorului de a efectua trageri pentru alte motive justificate obiectiv, motive ce nu sunt prevăzute în contract, cu informarea prealabilă a consumatorului.
(5) Creditorul îl informează pe consumator în legătură cu retragerea dreptului şi cu motivele acesteia, pe hîrtie sau pe alt suport durabil, dacă este posibil înainte de retragere şi cel mai tîrziu imediat ulterior, cu excepţia cazului în care furnizarea acestor informaţii este interzisă de legislaţia în vigoare ori furnizarea acestei informaţii contravine obiectivelor de ordine publică sau de securitate publică.
Articolul 18. Dreptul de retragere
(1) Consumatorul are la dispoziţie un termen de paisprezece zile calendaristice în care se poate retrage din contractul de credit fără a invoca motive.
Acest termen nu se aplică în cazul contractului de credit legat, acordat exclusiv, pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 19, precum şi în cazul contractului de leasing.
(2) Acest termen de retragere începe să curgă de la una din următoarele date:
a) data încheierii contractului de credit;
b) data la care consumatorului îi sunt aduse la cunoştinţă clauzele şi condiţiile contractuale şi informaţiile, conform articolului 10, în cazul în care ziua respectivă este ulterioară celei la care se face referire la litera a) a acestui paragraf.
(3) În cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de retragere, acesta are următoarele obligaţii:
a) pentru ca retragerea să fie efectivă înainte de expirarea termenului menţionat la alineatul (1), de a-l notifica pe creditor ca urmare a informării oferite de acesta în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) litera (p), prin mijloace care pot fi dovedite în conformitate cu legislaţia în vigoare. Termenul este considerat a fi respectat în cazul în care respectiva notificare este expediată înainte de expirarea termenului, cu condiţia să fie pe hîrtie sau pe alt suport durabil aflat la îndemîna creditorului şi accesibil acestuia;
b) de a-i plăti creditorului principalul şi dobînda aferentă acestuia de la data la care creditul a fost tras pînă la data la care principalul a fost rambursat, fără nici o întîrziere nejustificată şi nu mai tîrziu de 30 de zile calendaristice de la trimiterea notificării retragerii către creditor. Dobînda se calculează pe baza ratei dobînzii aferente creditului convenite. Creditorul nu este îndreptăţit la nicio altă compensaţie din partea consumatorului în cazul retragerii, cu excepţia compensaţiei pentru orice taxe nerambursabile plătite de către creditor administraţiei publice.
(4) În cazul prestării unui serviciu accesoriu aferent contractului de credit de către creditor sau de către un terţ pe baza unui contract între terţ şi creditor, consumatorul nu mai are obligaţii care decurg din serviciul respectiv, în cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de retragere din contractul de credit în conformitate cu prezentul articol.
Articolul 19. Contracte de credit legate
(1) În cazul în care consumatorul şi-a exercitat un drept de retragere bazat pe dreptul dintr-un contract de furnizare de bunuri sau servicii, acesta nu mai are obligaţii în temeiul unui contract de credit legat.
(2) În cazul în care bunurile sau serviciile care fac obiectul unui contract de credit legat nu sunt furnizate sau sunt furnizate numai în parte sau nu sunt conforme cu contractul de furnizare, consumatorul are dreptul de a se îndrepta împotriva creditorului în cazul în care nu a reuşit să obţină, de la furnizor, satisfacerea pretenţiilor la care are dreptul în conformitate cu legislaţia sau cu contractul de furnizare a bunurilor sau a serviciilor. Răspunderea solidară a creditorului se limitează la creditul destinat exclusiv finanţării contractului de vînzare-cumpărare. În cazul în care consumatorului nu i-au fost furnizate bunurile sau nu i-au fost prestate serviciile ori bunurile sau serviciile nu sunt conforme, acesta se poate îndrepta împotriva comerciantului în condiţiile prevăzute de Legea nr. 105 din 03.03.2003 privind protecţia consumatorului, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În cazul în care consumatorului nu i-au fost furnizate bunurile sau nu i-au fost prestate serviciile ori bunurile sau serviciile nu sunt conforme, acesta se poate îndrepta împotriva comerciantului în condiţiile prevăzute de Legea nr. 105 din 03.03.2003 privind protecţia consumatorului, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 20. Rambursarea anticipată
(1) Consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligaţiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constînd în dobînda şi costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate şi data prevăzută pentru încetarea contractului de credit. Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiţionat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate.
(2) În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptăţit la o compensaţie rezonabilă şi justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiţia ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobînzii aferente creditului este fixă.
O astfel de compensaţie nu poate fi mai mare de:
a) 1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi rezilierea convenită a contractului de credit este mai mare de un an.
b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.
Creditorul stabileşte o metodă de calcul a compensaţiei clară şi uşor verificabilă, pe care o va face cunoscută consumatorului de la etapa precontractuală.
(3) Nu se solicită o compensaţie pentru rambursare anticipată în nici unul din următoarele cazuri:
a) rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată;
b) contractul de credit este acordat sub forma unei facilităţi de tip descoperit de cont (overdraft);
c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobînzii aferente creditului nu este fixă.
(4) Orice compensaţie nu depăşeşte cuantumul dobînzii pe care consumatorul ar fi plătit-o în perioada dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit.
Articolul 21. Cesiunea de drepturi
(1) În cazurile în care drepturile creditorului în temeiul unui contract de credit sau contractul însuşi se cesionează unei terţe persoane, consumatorul are dreptul să invoce împotriva cesionarului orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva creditorului iniţial, inclusiv dreptul la compensare în cazul în care aceasta este prevăzut de legislaţie.
(2) Consumatorul este informat cu privire la cesiunea prevăzută la alin. 1.
a) în situaţiile în care informarea consumatorului cu privire la cesiune este obligatorie, conform prevederilor alin. (1), cesiunea-individuală sau în cadrul unui portofoliu de creanţe, devine opozabilă consumatorului prin notificarea adresată acestuia de către cedent.
b) cesionarul este obligat să aibă o persoană de contact în Republica Moldova pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde în faţa autorităţilor publice.
c) cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile de la încheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
d) notificarea va menţiona creditorul care va încasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului după cesiune precum şi numele şi adresa sediului şi a punctului de lucru al reprezentantului legal în Republica Moldova.
Articolul 22. Facilitatea de tip descoperit de cont (overdraft) cu aprobare tacită
(1) În cazul existenţei unui acord privind deschiderea unui cont curent, atunci cînd există posibilitatea să i se ofere consumatorului o facilitate de tip descoperit de cont (overdraft) cu aprobare tacită, contractul conţine şi informaţiile menţionate la articolul 6 alineatul (4) litera (e). În orice situaţie, creditorul trebuie să furnizeze aceste informaţii în mod periodic, pe hîrtie sau pe alt suport durabil.
(2) În cazul unei depăşiri semnificative a limitei de credit pentru o perioadă mai mare de o lună, creditorul îl informează pe consumator fără întîrziere pe hîrtie sau pe alt suport durabil:
a) depăşirea limitei de credit;
b) suma cu care a fost depăşita limita de credit;
c) rata dobînzii aferente creditului;
d) orice penalităţi, costuri sau dobînzi aplicabile restanţelor.
Capitolul V
DOBÎNDA ANUALĂ EFECTIVĂ
Articolul 23. Calcularea dobînzii anuale efective
(1) Dobînda anuală efectivă, care este egală, pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor (trageri, rambursări şi costuri), viitoare sau prezente, convenite de creditor şi de consumator, este calculată în conformitate cu formula matematică stabilită în anexa I partea I.
(2) În scopul calculării dobînzii anuale efective, se determină costul total al creditului pentru consumator, cu excepţia costurilor suportate de către consumator pentru nerespectarea oricăruia dintre angajamentele stabilite prin contractul de credit şi a altor costuri în afara preţului de achiziţie, pe care, pentru achiziţii de bunuri şi servicii, este obligat să îl plătească, indiferent dacă tranzacţia este efectuată în numerar sau pe credit. Costurile administrării unui cont care înregistrează atît operaţiunile de plată, cît şi tragerile, costurile de utilizare a unui mijloc de plată atît pentru operaţiunile de plată, cît şi pentru trageri, precum şi alte costuri privind operaţiunile de plată sunt incluse în costul total al creditului către consumator, cu excepţia cazului în care deschiderea contului este opţională, iar costurile contului au fost indicate clar şi separat în contractul de credit sau în orice alt contract încheiat cu consumatorul.
(3) Calculul dobînzii anuale efective se bazează pe ipoteza conform căreia contractul de credit urmează să rămînă valabil pe perioada convenită, iar creditorul şi consumatorul îşi vor îndeplini obligaţiile în condiţiile şi în termenele convenite în contractul de credit.
(4) În cazul contractelor de credit care cuprind clauze care permit variaţii ale ratei dobînzii aferente creditului şi, dacă este cazul, ale cheltuielilor incluse în dobînda anuală efectivă, dar necuantificabile la momentul calculării, dobînda anuală efectivă se calculează pe baza ipotezei conform căreia rata dobînzii aferente creditului şi celelalte costuri vor rămîne fixe în raport cu nivelul iniţial şi se vor aplica pînă la încetarea contractului de credit.
(5) Dacă este necesar, ipotezele suplimentare prevăzute în anexa I pot fi utilizate la calculul dobînzii anuale efective.
În cazul în care ipotezele prevăzute la prezentul articol şi în anexa I partea II nu sunt suficiente pentru calcularea dobînzii anuale efective într-o manieră uniformă sau nu mai sunt adaptate situaţiei comerciale de pe piaţă, pot fi determinate ipotezele suplimentare necesare pentru calculul acesteia sau modificate pe cele existente. Aceste măsuri, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei legi, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control.
Capitolul VI
CREDITORII ŞI INTERMEDIARII DE CREDIT
Articolul 24. Reglementarea creditorilor
Activitatea creditorilor şi, după caz, a intermediarilor de credit este reglementată şi supravegheată de Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi Agenţia pentru Protecţia Consumatorului în limita competenţei lor.
Articolul 25. Obligaţiile specifice ale intermediarilor de credit faţă de consumatori
a) intermediarul de credit indică în materialele publicitare şi în documentaţia destinată consumatorilor sfera atribuţiilor deţinute, în special dacă lucrează exclusiv cu unul sau mai mulţi creditori sau ca brokeri independenţi;
b) În cazul în care intermediarul de credit percepe consumatorului un onorariu, înainte de încheierea contractului: acesta face cunoscut consumatorului onorariul perceput; consumatorul şi intermediarul de credit convin asupra onorariului pe hîrtie sau pe alt suport durabil.
c) Onorariul datorat de consumator intermediarului de credit pentru serviciile sale se comunică creditorului de către intermediarul de credit în vederea calculării dobînzii anuale efective.
Capitolul VII
MĂSURI DE PUNERE ÎN APLICARE
Articolul 26. Cerinţe de punere în aplicare
(1) Consumatorii nu pot renunţa la drepturile care le-au fost conferite prin prezenta lege. Creditorii trebuie să poată face dovada că au respectat cerinţele în materie de informare prevăzute în prezenta lege.
(2) Creditorii trebuie să poată face dovada că au respectat cerinţele în materie de informare prevăzute în prezenta lege.
(3) Consumatorii beneficiază de prevederile prezentei legi în cazul tuturor contractelor pe baza cărora se pot efectua acordări de credite ori operaţiuni care intră în domeniul de aplicare al prezentei legi, indiferent de modul în care contractele sunt intitulate sau formulate ori de obiectul acestora.
Articolul 27. Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere conform legislaţiei în vigoare.
Organele constatatoare privind contravenţiile, examinarea şi aplicarea sancţiunilor sunt Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi Agenţia pentru Protecţia Consumatorului în limita competenţei lor.
Articolul 28. Soluţionarea litigiilor pe cale extrajudiciară
Soluţionarea litigiilor privind contractele de credit pentru consumatori pot fi soluţionate şi prin aplicarea căilor de mediere.
Capitolul VIII
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 29. Intrarea în vigoare a legii:
Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Articolul 30. Ajustarea cadrului normativ
Guvernul, în termen de:
a) 6 luni de la data publicării, va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu prezenta lege;
b) 12 luni de la data publicării, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.
ANEXA I
I. Ecuaţia fundamentală care exprimă echivalenţa dintre trageri, pe de o parte, şi rambursări şi costuri, pe de altă parte.
Ecuaţia fundamentală, care stabileşte dobînda anuală efectivă (DAE), exprimă, pe perioada unui an, egalitatea dintre valoarea totală prezentă a tragerilor, pe de o parte, şi valoarea totală prezentă a rambursărilor şi a costurilor suportate, pe de altă parte, adică:
m m’
Σ Ck(1 + X)− tk = Σ Dl(1 + X)− Sl
k = 1 l = 1
unde:
— X este DAE:
— m este numărul ultimei trageri;
— k este numărul unei trageri, astfel 1 ≤ k ≤ m,
— Ck este valoarea tragerii k;
— tk este intervalul, exprimat în ani şi fracţiuni de an, dintre data primei trageri şi data fiecărei trageri ulterioare,
astfel t1 = 0,
— m' este numărul ultimei rambursări sau plăţi;
— l este numărul unei rambursări sau plăţi;
— Dl este cuantumul unei rambursări sau plăţi;
— Sl este intervalul, exprimat în ani şi fracţiuni de an, dintre data primei trageri şi data fiecărei rambursări sau plăţi următoare.
Observaţii:
a) Sumele plătite de ambele părţi la diferite momente nu trebuie neapărat să fie egale şi nu trebuie să fie plătite neapărat la intervale egale.
b) Data începerii este cea a primei trageri.
c) Intervalele dintre datele utilizate în calcule sunt exprimate în ani sau în fracţiuni de an. Un an se consideră a avea 365 de zile (sau 366 de zile pentru anii bisecţi), 52 de săptămîni sau 12 luni egale. O lună egală se consideră a avea 30,41666 zile (adică 365/12), indiferent dacă este sau nu un an bisect.
d) Rezultatul calculului trebuie exprimat cu o precizie de cel puţin o zecimală. Dacă a doua zecimală este mai mare sau egală cu 5, la prima zecimală se adăugă unu.
e) Ecuaţia poate fi rescrisă folosind o singură sumă şi conceptul de fluxuri (Ak), care vor fi pozitive sau negative, cu alte cuvinte plătite sau primite în perioade de la 1 la k, exprimate în ani, adică:
n
S = Σ Ak(1 + X)− tk ,
k = 1
S fiind balanţa de fluxuri prezentă. În cazul în care scopul este păstrarea echivalenţei fluxurilor, valoarea va fi zero.
Ipoteze suplimentare necesare pentru calculul dobînzii anuale efective:
a) în cazul în care prin contractul de credit se acordă consumatorului libertate în privinţa efectuării tragerilor, se consideră că suma totală a creditului este trasă imediat şi în întregime;
b) în cazul în care un contract de credit dă consumatorului libertatea în privința efectuării tragerilor în general, dar impune, printre diferitele modalități de tragere, o limitare în ceea ce privește suma și perioada de timp, valoarea creditului se consideră a fi trasă la prima dată prevăzută în contractul de credit și în conformitate cu aceste limite de tragere;
c) în cazul în care un contract de credit prevede modalități de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobînzii aferente creditului diferite, valoarea totală a creditului se consideră a fi trasă la nivelul cel mai mare al costurilor și al ratei dobînzii aferente creditului aplicate mecanismului de tragere cel mai frecvent utilizat pentru respectivul tip de contract de credit;
d) în cazul unei facilități de tip descoperit de cont (overdraft), valoarea totală a creditului se consideră a fi trasă în totalitate și pe întreaga durată a contractului de credit. În cazul în care durata facilității de tip descoperit de cont (overdraft) nu este cunoscută, dobînda anuală efectivă se calculează în baza ipotezei că durata creditului este de trei luni;
e) În cazul unui contract de credit cu durată nedeterminată, altul decît o facilitate de tip descoperit de cont (overdraft), se presupune că:
- creditul este oferit pentru o perioadă de un an, începînd de la data tragerii inițiale, și că plata finală efectuată de consumator lichidează soldul capitalului, dobînzile și alte costuri eventuale;
- capitalul este rambursat de consumator în tranșe egale lunare, începînd cu o lună de la data tragerii inițiale. Totuși, în cazurile în care capitalul trebuie să fie rambursat în totalitate, într-o singură tranșă, în cadrul fiecărei perioade de plată, tragerile și rambursările succesive ale întregului capital efectuate de către consumator se presupune că sunt efectuate de-a lungul unei perioade de un an. Dobînzile și alte costuri se aplică în conformitate cu aceste trageri și rambursări de capital și astfel cum se prevede în contractul de credit;
În sensul prezentului punct, un contract de credit pe durată nedeterminată este un contract de credit fără durată fixă și cuprinde creditele care trebuie să fie rambursate în totalitate în cadrul unei perioade de timp sau după o perioadă de timp dar care, odată ce au fost rambursate, devin disponibile pentru o altă tragere.
f) în cazul unor contracte de credit, altele decît descoperitul de cont (overdraft) și creditele pe durată nedeterminată, astfel cum sunt menționate în ipotezele stabilite la literele (d) și (e):
- în cazul în care data sau suma unei rambursări de capital, care trebuie să fie efectuată de către consumator, nu pot fi stabilite, se presupune că rambursarea se efectuează la prima dată prevăzută în contractul de credit și pentru suma cea mai mică prevăzută în acest contract;
- în cazul în care data încheierii contractului de credit nu este cunoscută, se presupune că data tragerii inițiale este data care corespunde intervalului cel mai scurt dintre această dată și data primei plăți efectuate de către consumator.
g) în cazul în care data sau suma unei plăți care trebuie să fie efectuată de către consumator nu pot fi stabilite pe baza contractului de credit sau a ipotezelor menționate la literele (d), (e) sau (f), se presupune că plata se efectuează în conformitate cu datele și condițiile solicitate de către creditor și, atunci cînd acestea nu sunt cunoscute:
- dobînzile sunt achitate împreună cu rambursările de capital;
- un cost care nu este purtător de dobînzi, exprimat sub forma unei sume unice, este achitat la data încheierii contractului de credit;
- costurile care nu sunt purtătoare de dobînzi, exprimate sub forma mai multor plăți, sunt achitate la intervale regulate, începînd cu data primei rambursări de capital și, în cazul în care suma acestor plăți nu este cunoscută, se presupune că reprezintă sume egale;
- plata finală lichidează soldul capitalului, dobînzile și alte costuri eventuale.
h) în cazul în care sunt oferite rate ale dobînzii aferente creditului și costuri diferite pentru o perioadă sau sumă limitată, rata dobînzii aferente creditului și costurile se consideră a fi la nivelul cel mai mare pentru întreaga durată a contractului de credit;
i) pentru contractele de credit de consum în cadrul cărora s-a convenit o rată fixă a dobînzii aferente creditului pentru perioada iniţială, la sfîrşitul căreia se stabileşte o nouă rată a dobînzii aferente creditului care este ulterior ajustată periodic în funcţie de un indicator convenit, calculul dobînzii anuale efective va porni de la ipoteza că, la sfîrşitul perioadei cu rată fixă a dobînzii aferente creditului, rata dobînzii aferente creditului este aceeaşi ca la momentul calculării dobînzii anuale efective, pe baza valorii indicatorului convenit de la acel moment.
ANEXA II Informaţii Standard Privind Creditul de Consum |
|
1. Identitatea şi coordonatele de contact ale creditorului/intermediarului de credit |
|
Creditor Adresă Telefon (*) E-mail (*) Fax (*) Adresa Internet (*) |
[Identitate] [Adresa folosită de consumator] |
Dacă este cazul Intermediar de credit Adresă Telefon (*) E-mail (*) Fax (*) Adresa Internet (*) |
[Identitate] [Adresa folosită de consumator] |
(*) Această informaţie este facultativă pentru creditor. |
|
Ori de cîte ori se indică „dacă este cazul”, creditorul trebuie să completeze rubrica respectivă dacă informaţiile sunt relevante pentru produsul de creditare sau să şteargă informaţiile respective sau rîndul respectiv dacă informaţiile nu sunt relevante pentru tipul de credit avut în vedere.
Indicaţiile dintre parantezele păstrate furnizează explicaţii creditorului şi trebuie să fie înlocuite cu informaţiile corespunzătoare. |
|
2. Descrierea principalelor caracteristici ale produsului de creditare |
|
Tipul de credit |
|
Valoarea totală a creditului Înseamnă plafonul sau sumele totale puse la dispoziție în temeiul contractului de credit. |
|
Condiţiile care reglementează tragerea creditului Înseamnă modul și momentul de obținere a banilor. |
|
Durata contractului de credit |
|
Ratele şi, dacă este cazul, ordinea în care acestea vor fi alocate |
Va trebui să achitați următoarele: [Valoarea, numărul și frecvența plăților care trebuie efectuate de consumator] Dobînda şi/sau costurile se plătesc în modul următor: |
Suma totală pe care va trebui să o achitaţi Înseamnă suma capitalului împrumutat plus dobînda şi posibile costuri aferente creditului. |
[Suma dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului pentru consumator] |
Dacă este cazul Creditul este acordat sub forma unei amînări la plată pentru un bun sau serviciu sau este legat de furnizarea anumitor bunuri sau prestarea unui anumit serviciu Denumirea bunului/serviciului Preţul actual |
|
Dacă este cazul Garanţii necesare Aceasta este o descriere a garanţiei pe care trebuie să o furnizaţi în raport cu contractul de credit. |
[Tipul garanţiilor] |
Dacă este cazul Rambursările nu generează o amortizare imediată a capitalului. |
|
3. Costurile creditului |
|
Rata dobînzii aferente creditului sau, dacă este cazul, diferite rate ale dobînzii care se aplică contractului de credit |
[ % — fixă sau — variabilă (cu indicele sau rata de referinţă aplicabilă ratei iniţiale a dobînzii aferente creditului) — termene] |
Dobînda anuală efectivă (DAE) Acesta este costul total exprimat ca procentaj anual din valoarea totală a creditului. DAE vă ajută să comparaţi diferite oferte. |
[ % Aici se va prezenta un exemplu reprezentativ care să menţioneze toate ipotezele folosite pentru calculul dobînzii] |
Obţinerea creditului sau obţinerea creditului conform clauzelor şi condiţiilor convenite este condiţionată de încheierea — unei [poliţe de] asigurare pentru garantarea creditului sau — unui [contract] privind un alt serviciu accesoriu? În cazul în care costurile acestor servicii nu sunt cunoscute de creditor, acestea nu sunt incluse în DAE. |
Da/nu [dacă da, tipul de asigurare]
Da/nu [dacă da, tipul de serviciu accesoriu]
|
Costuri aferente |
|
Dacă este cazul Este necesar să se menţină unul sau mai multe conturi pentru înregistrarea atît a operaţiunilor de plată, cît şi a tragerilor |
|
Dacă este cazul Suma costurilor aferente utilizării unui mijloc specific de plată (de exemplu, card de credit) |
|
Dacă este cazul Orice alte costuri rezultate din contractul de credit |
|
Dacă este cazul Condiţiile în care costurile privind contractul de credit menţionate mai sus pot fi modificate |
|
Dacă este cazul Obligaţia de a plăti taxe notariale |
|
Costuri în caz de întîrziere la plată Plăţile neefectuate ar putea să aibă consecinţe grave pentru dumneavoastră (de exemplu, vînzare silită) şi să îngreuneze obţinerea de credite. |
Vi se va percepe […. (informaţii privind ratele dobînzii şi, după caz, privind penalităţile de întîrziere] pentru plăţile restante. |
4. Alte aspecte juridice importante |
|
Dreptul de retragere Aveţi dreptul să renunţaţi la contractul de credit în termen de 14 zile calendaristice. |
Da/nu |
Rambursare anticipată Aveţi dreptul la rambursare anticipată totală sau parţială a creditului în orice moment. |
|
Dacă este cazul Creditorul are dreptul la compensaţie în caz de rambursare anticipată: |
|
Consultarea unei baze de date Creditorul trebuie să vă informeze imediat şi gratuit asupra rezultatelor consultării unei baze de date în cazul în care cererea de creditare este respinsă în baza acestei consultări. Acest lucru nu se aplică în cazul în care furnizarea unor astfel de informaţii este interzisă de legislatie sau contravine obiectivelor de ordine publică sau de securitate publică. |
|
Dreptul la un proiect de contract de credit Aveţi dreptul ca, la cerere, să obţineţi gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care, în momentul cererii, creditorul nu doreşte să încheie contractul de credit cu dumneavoastră. |
|
Dacă este cazul Perioada de timp pe parcursul căreia creditorul este ţinut să respecte obligaţiile precontractuale |
Această informaţie este valabilă de la… pînă la… |
Dacă este cazul 5. Informaţii suplimentare în cazul comercializării la distanţă de servicii financiare |
|
(a) referitoare la creditor |
|
Dacă este cazul Reprezentantul creditorului în statul membru în care sunteţi rezident Adresă Telefon (*) E-mail (*) Fax (*) Adresa Internet (*) |
[Identitate] [Adresa folosită de consumator] |
Dacă este cazul Înregistrarea |
[Registrul comerţului în care este înregistrat creditorul şi numărul de înregistrare sau un mijloc de identificare echivalent din registrul respectiv] |
Dacă este cazul Autoritatea de supraveghere |
|
(b) referitoare la contractul de credit |
|
Dacă este cazul Exercitarea dreptului de retragere |
[Instrucţiuni practice privind exercitarea dreptului de retragere, indicîndu-se, printre altele, perioada de exercitare a dreptului; adresa la care trebuie trimisă notificarea privind exercitarea dreptului de retragere şi consecinţele neexercitării acestuia] |
Dacă este cazul Legea stabilită de către creditor ca lege aplicabilă raporturilor cu dumneavoastră înainte de încheierea contractului de credit |
|
Dacă este cazul Clauza care precizează legislaţia aplicabilă contractului de credit şi/sau instanţa competentă |
[De inclus aici clauza relevantă] |
Dacă este cazul Regimul lingvistic |
Informaţiile şi termenii contractuali se vor furniza în [limba respectivă]. Cu consimţămîntul dumneavoastră, intenţionăm să comunicăm în [limba respectivă/limbile respective] pe durata contractului de credit. |
(c) referitoare la căi de atac |
|
Existenţa şi posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară de contestare şi la o cale de atac |
[Dacă există sau nu posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară de contestare şi la o cale de atac pentru consumatorul care este parte la contractul la distanţă şi, în caz afirmativ, modalităţile de acces la acestea] |
(*) Această informaţie este facultativă pentru creditor. |
ANEXA III Informaţii privind creditul de consum referitor la 1. facilitatea de tip descoperit de cont (overdraft) 2. creditul de consum oferit de către anumite organizaţii de microfinanţare 3. conversia datoriilor |
|
1. Identitatea şi coordonatele de contact ale creditorului/intermediarului de credit |
|
Creditor Adresă Telefon (*) E-mail (*) Fax (*) Adresa Internet (*) |
[Identitate] [Adresa folosită de consumator]
|
Dacă este cazul Intermediar de credit Adresă Telefon (*) E-mail (*) Fax (*) Adresa Internet (*): |
[Identitate] [Adresa folosită de consumator] |
(*) Această informaţie este facultativă pentru creditor. |
|
Ori de cîte ori se indică „dacă este cazul”, creditorul trebuie să completeze rubrica respectivă dacă informaţiile sunt relevante pentru produsul de creditare sau să şteargă informaţiile respective sau rîndul respectiv dacă informaţiile nu sunt relevante pentru tipul de credit avut în vedere. Indicaţiile dintre parantezele pătrate furnizează explicaţii creditorului şi trebuie să fie înlocuite cu informaţiile corespunzătoare. |
|
2. Descrierea principalelor caracteristici ale produsului de creditare |
|
Tipul de credit |
|
Valoarea totală a creditului Înseamnă plafonul sau sumele totale puse la dispoziţie în temeiul contractului de credit. |
|
Durata contractului de credit |
|
Dacă este cazul Vi se poate solicita în orice moment rambursarea integrală a creditului la cerere |
|
3. Costurile creditului |
|
Rata dobînzii aferente creditului sau, dacă este cazul, diferite rate ale dobînzii care se aplică contractului de credit |
[ % - fixă sau - variabilă (cu indicele sau rata de referinţă aplicabilă ratei iniţiale a dobînzii aferente creditului)] |
Dacă este cazul Dobînda anuală efectivă (DAE) (*) Acesta este costul total al creditului exprimat ca procentaj anual din suma totală a creditului. DAE vă ajută să comparaţi diferite oferte. |
[ % Aici se va prezenta un exemplu reprezentativ care să menţioneze toate ipotezele folosite pentru calculul ratei] |
Dacă este cazul Costurile Dacă este cazul Condiţiile în care aceste costuri pot fi modificate |
[Costurile aplicabile din momentul încheierii contractului de credit] |
Costuri în caz de întîrziere la plată |
Vi se va percepe […. (informaţii privind ratele dobînzii şi, după caz, privind penalităţile de întîrziere)] pentru plăţile restante. |
(*) Neaplicabilă în cazul „Informaţiilor standard privind creditul de consum” în ceea ce priveşte facilităţile de tip descoperit de cont (overdraft)” |
|
4. Alte aspecte juridice importante |
|
Rezilierea contractului de credit |
[Condiţiile şi procedura pentru rezilierea contractului de credit] |
Consultarea unei baze de date Creditorul trebuie să vă informeze imediat şi gratuit asupra rezultatelor consultării unui baze de date în cazul în care creditul este respins în baza acestei consultări. Acest lucru nu se aplică în cazul în care furnizarea unor astfel de informaţii este interzisă de legislaţie sau contravine obiectivelor de ordine publică sau de securitate publică. |
|
Dacă este cazul Perioada de timp în care creditorul se află sub incidenţa obligaţiilor precontractuale. |
Această informaţie este valabilă de la… pînă la… |
Dacă este cazul 5. Informaţii suplimentare care trebuie oferite dacă informaţiile precontractuale sunt furnizate de către anumite organizaţii de creditare sau dacă se referă la un credit de consum pentru conversia unei datorii] |
|
Ratele şi, dacă este cazul, ordinea în care acestea vor fi alocate. |
Va trebui să achitaţi următoarele: [Exemplu reprezentativ al unui tabel al ratelor, incluzînd cuantumul, numărul şi frecvenţa plăţilor care trebuie efectuate de consumator] |
Suma totală pe care trebuie să o achitaţi |
|
Rambursare anticipată Aveţi dreptul la rambursarea anticipată totală sau parţială a creditului în orice moment. Dacă este cazul Creditorul are dreptul la compensaţie în caz de rambursare anticipată. |
|
Dacă este cazul 6. Informaţii suplimentare care trebuie oferite în cazul comercializării la distanţă de servicii financiare |
|
(a) referitoare la creditor |
|
Dacă este cazul Reprezentantul creditorului în statul membru în care sunteţi rezident Adresă Telefon (*) E-mail: (*) Fax: (*) Adresa Internet (*) |
[Identitate]
[Adresa folosită de consumator] |
Dacă este cazul Înregistrarea |
[Registrul comerţului în care este înregistrat creditorul şi numărul de înregistrare sau un mijloc de identificare echivalent din registrul respectiv] |
Dacă este cazul Autoritatea de supraveghere |
|
(b) referitoare la contractul de credit |
|
Dreptul de retragere Aveţi dreptul să renunţaţi la contractul de credit în termen de 14 zile calendaristice. Dacă este cazul Exercitarea dreptului de retragere |
Da/nu
[Instrucţiuni practice privind exercitarea dreptului de retragere, indicîndu-se, printre altele, adresa la care trebuie trimisă notificarea privind exercitarea dreptul de retragere şi consecinţele neexercitării acestuia] |
Dacă este cazul Legea luată de către creditor ca bază pentru stabilirea relaţiilor cu dumneavoastră înainte de încheierea contractului de credit |
|
Dacă este cazul Clauza care precizează legislaţia aplicabilă contractului de credit şi/sau instanţa competentă |
[De inclus aici clauza relevantă] |
Dacă este cazul Regimul lingvistic |
Informaţiile şi termenii contractuali se vor furniza în [limba respectivă]. Cu consimţămîntul dumneavoastră, intenţionăm să comunicăm în [limba/limbile respective] pe durata contractului de credit. |
(c) referitoare la căile de atac |
|
Existenţa şi posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară de contestare şi la o cale de atac |
[Dacă există sau nu posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară de contestare şi la o cale de atac pentru consumatorul care este parte la contractul la distanţă, şi, în caz afirmativ, modalităţile de acces la acestea] |
(*) Această informaţie este facultativă pentru creditor. |
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
LEGE
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
Parlamentul adoptă prezenta lege organică
Art. I – Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 3–6, art. 15), cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
- Articolul 344, se completează cu o nouă literă (e), avînd următorul cuprins:
e) Încălcarea regulilor privind contractele de credit pentru consumatori:
- refuzul prezentării sau prezentarea necompletă a informaţiei preliminare încheierii contractelor de credit;
- majorarea sau aplicarea comisioanelor, taxelor altele decît cele prevăzute de lege;
se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 200 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.