Elena Boleac, sef adjunct Direcţia medicamente, şi dispozitive medicale, email: elena.boleac@ms.gov.md tel. 022-268858
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:
iulia.mihalachi@ms.gov.md
Proiectul de hotărîre a Guvernului „Cu privire la notificarea suplimentelor alimentare” propune reglementarea unor prevederi normative ce ar permite asigurarea securităţii suplimentelor alimentare importate în Republica Moldova, precum şi asigurarea activităţii operatorilor economici de pe piaţa farmaceutică.
Modificările şi completările propuse sunt dictate de situaţia creată la etapa de import a suplimentelor alimentare. La moment cerinţele pentru plasarea pe piaţă a suplimentelor alimentare sunt reglementate parţial prin Hotărîrea Guvernului nr. 538 din 02 septembrie 2009 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind suplimentele alimentare.
Un număr tot mai mare de produse sunt introduse pe piaţa Republicii Moldova sub formă de suplimente alimentare. Reglementarea acestor produse pe piaţa Republicii Moldova este necesară pentru asigurarea unui nivel sporit de protecţie a consumatorilor şi minimalizarea gradului de confundare cu medicamentele.
Proiectul a fost elaborat în baza Legii nr. 317 din 18.07.2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi transmis spre avizare structurilor interesate.