Ministerul Afacerilor Interne inițiază, începând cu 02.09.2022, consultarea publică a proiectului hotărârii Guvernului pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 297/2017 pentru implementarea Legii nr. 215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova.
Necesitatea elaborării proiectului este dictată de semnarea, la 22 august 2022, a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României, prin schimb de note verbale, privind înfiinţarea punctului de trecere a frontierei de stat dintre Republica Moldova şi România deschis traficului internaţional rutier Leova–Bumbăta.
Prin proiect se propune completarea Listei punctelor de trecere a frontierei de stat ale Republicii Moldova (anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 297/2017 pentru implementarea Legii nr. 215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova) cu poziția „Leova-Bumbăta, rutier”.
Astfel, proiectul are drept scop crearea condițiilor favorabile pentru fluidizarea traficului de persoane, gestionarea fluxului de mărfuri și altor bunuri pe segmentul frontierei moldo-române, prin dezvoltarea rețelei căilor pentru traficul transfrontalier.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până la 16.09.2022, în adresa dlui Vladimir Sava, șef al Direcției politici în domeniul managementului integrat al frontierei de stat a Ministerului Afacerilor Interne, pe adresa electronică: vladimir.sava@mai.gov.md, la numărul de telefon 022 255 653 sau pe adresa mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 75, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția politici în domeniul managementului integrat al frontierei de stat.
Proiectul deciziei: hotărâre a Guvernului pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 297/2017 pentru implementarea Legii nr. 215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova și nota informativă sunt disponibile pe pagina-web oficială https://mai.gov.md/ sau la sediul Ministerului Afacerilor Interne, situat pe adresa mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 75.