„ANUNŢUL privind inițierea elaborării proiectului hotărârii Guvernului cu privire la modificarea unor hotărîri ale Guvernului” care prevede reorganizarea structurii MAI în vederea executării prevederilor HG nr. 600/2022 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (pe componenta de consolidare a cadrului instituțional de integrare europeană), dar și întru realizarea altor obiective strategice ale Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv prevăzute de Programul de activitate al Guvernului „Moldova vremuri bune” și Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022.
Prezentul proiect este elaborat în scopul definitivării procesului de restructurarea administrației publice centrale de specialitate, sincronizarea/ajustarea cadrului normativ la prevederile Legii nr.98/2012 și Legii nr.270/2018, astfel în cât să asigure bună funcționarea domeniului MAI.
În vederea eficientizării procesului de elaborare a proiectului de act normativ instituțional, solicităm respectuos implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor și opiniilor în acest sens.
Recomandările părților interesate pot fi expediate până la data de 11 noiembrie 2022, în adresa persoanei responsabile de elaborarea proiectului, domnului Dragoman Nicolai, ofițer principal al DPPÎ a MAI, e-mail: nicolai.dragoman@mai.gov.md, tel: 022 255 189.