Ministerul Afacerilor Interne anunță că începând cu 21 martie 2024 inițiază procesul de consultare publică a proiectului de hotărâre a Guvernului cu privire la detaşarea personalului din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri la operația internațională de menținere a păcii din Kosovo (zona Priștina).
Scopul proiectului:
Proiectul are drept scop asigurarea detașării și participării carabinierilor în mod individual la operația internațională de menținere a păcii din Kosovo (zona Priștina), în contextul îndeplinirii angajamentelor Republicii Moldova de a sprijini comunitatea internațională în eforturile sale de menținere a unui climat de pace, dar și în vederea valorificării capacităților și specificului forțelor de poliție cu statut militar dual care, în conformitate cu mandatul misiunii, acționează pentru întărirea sau substituirea forțelor de poliție locale, executarea misiunilor de menținere, asigurare și restabilirea ordinii publice prin desfășurarea operațiunilor polițienești de stabilizare și combatere a revoltelor în mulțime.
În acest sens, recomandările pe marginea proiectului supus consultării publice urmează a fi expediate în termen de 3 zile lucrătoare, în adresa persoanei responsabile de elaborarea proiectului.
Persoana responsabilă: Iana Leorda, consultant principal al Secției relații internaționale a Direcției cooperare internațională și integrare europeană a Ministerului Afacerilor Interne, email: iana.leorda@mai.gov.md, telefon de contact: 022-255-406.