Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului |
2. Condiţiile ce au impus elaborarea proiectului de act normativ şi finalităţile urmărite |
Lipsa normelor juridice care să reglementeze responsabilitățile deținătorilor de teren privind combaterea buruienilor și stabilirea contravențiilor pentru nerespectarea responsabilităților prevăzute. |
3. Descrierea gradului de compatibilitate pentru proiectele care au ca scop armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene |
Proiectul nu are sa scop armonizarea la cerințele actelor UE.
|
4. Principalele prevederi ale proiectului şi evidenţierea elementelor noi |
Proiectul dat prevede modificări în Codul funciar nr.828 din 25.12.1991 şi Codul contravenţional nr.218 din 24 octombrie 2008. 1) La Codul funciar, la art.29, se prevăd suplimentar obligaţii pentru deţinătorii de terenuri de a întreprinde măsuri de combatere a buruienilor. 2) La Codul contravenţional nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 se propun sancţiuni în cazul neîndeplinirii obligaţiei de combatere a buruienilor de pe terenurile agricole pentru a nu afecta negativ loturile adiacente. Prin urmare la art.117 se prevăd sancţiuni cu amendă de la 12 la 30 unităţi convenţionale pentru persoanele fizice şi de la 60 la 120 unităţi convenţionale pentru persoanele juridice. Totodată, propunem ca contravenţiile nominalizate să fie examinate și constatate de către Comisia administrativă de pe lângă autoritatea publică locală, normă propusă la art. 398 al Codului Contravenţional. În acest sens propunem completarea articolului dat cu punctul (1)1 , cu următorul cuprins: „(11) Comisia administrativă constată contravenţia prevăzută la art.117, alin. (3) pe terenurile din intravilanul localităților.” Comisiile vor examina şi alte contravenţii conform prevederilor Codului nominalizat. Cauza contravenţională va fi soluţionată de Comisiile respective în a cărui rază teritorială a fost săvîrşită contravenţia. Iar la articolul 398, alineatul (1), după cifra „108” se completează cu cifra „117, alin. (1),”.
|
5. Fundamentarea economico-financiară |
Implementarea proiectului nu implică mijloace financiare. |
6. Modul de încorporare a actului în cadrul normativ în vigoare |
Adoptarea proiectului de lege va impune elaborarea proiectului de hotărâre a Guvernului în vederea implementării normelor adoptate.
|
7. Avizarea şi consultarea publică a proiectului Pentru consultarea publică a proiectului propus, pe site-ul Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a fost plasat Anunţul privind inițierea elaborării proiectului hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative. Proiectul va fi avizat de Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Economiei, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Ministerul Finanțelor, Centru Național Anticorupție și Ministerul Justiției. Proiectul și nota informativă vor fi plasate pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului la adresa www.madrm.gov.md la rubrica, Transparenţă decizională - „Proiecte de documente”și portalul guvernamental particip.gov.md.
|