Ministerul Afacerilor Interne anunță inițierea elaborării proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informaţional automatizat „EDosar Contravențional”.
Prezentul proiect este inițiat în scopul implementării unui sistem informațional care să faciliteze desfășurarea procesului contravențional în format electronic. Acest proiect constituie o viziune strategică de îmbunătățire a calității și de simplificare a activității agenților constatatori în cadrul procesului contravențional, prin excluderea sau reducerea semnificativă a fluxului de documente procedurale pe suport de hârtie. Dezvoltarea sistemului informatic pentru susținerea digitală a procesului contravențional și punerea în aplicare a conceptului "e-File" reprezintă o prioritate instituțională.
În acest sens, pentru a asigura eficacitatea procesului de elaborare a proiectului menționat, se solicită respectuos implicarea activă a tuturor persoanelor și instituțiilor interesate prin prezentarea propunerilor și recomandărilor de rigoare la adresa electronică: secretariat@mai.gov.md, în termen de 10 zile.
Persoane responsabile: Ana-Maria Chepestru, ofițer principal al Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, e-mail: ana-maria.chepestru@mai.gov.md, Inga Cotorobai, ofițer principal al Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, e-mail: inga.cotorobai@mai.gov.md , telefon de contact: (022) 255-750.