Proiectul hotărâre a Guvernului privind aprobarea cantităților substanțelor supuse controlului

Planul: Altele
Ministerul Afacerilor Interne
ID Particip: 17733
eye 149
Persoane responsabile
1
Balanuța Diana (ofițer principal al Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne)

Anunț privind inițierea elaborării proiectului hotărâre a Guvernului privind aprobarea cantităților substanțelor supuse controlului

03.07.2026 - 17.07.2026

Ministerul Afacerilor Interne anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului hotărârii Guvernului privind aprobarea cantităților substanțelor supuse controlului.

Proiectul prenotat urmează a fi elaborat în contextul implementării Legii        nr.  201/2025 privind circulația substanțelor stupefiante, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe, a precursorilor, a substanțelor psihoactive noi și a substitutelor de droguri care intră în vigoare la 28 august 2026, precum și în corelare cu proiectul hotărârii Guvernului privind aprobarea tabelelor naționale ale substanțelor supuse controlului (număr unic 216/MS/AMDM/2026), actualmente aflat în procedură de consultare publică, care urmează să substituie, prin abrogare Hotărârea Guvernului nr. 1088/2004.

Se specifică că necesitatea elaborării proiectului este determinată de implementarea Legii nr. 201/2025 și de aprobarea noilor tabele naționale ale substanțelor supuse controlului, care impun revizuirea cadrului normativ secundar în domeniu și stabilirea cantităților aferente substanțelor supuse controlului, în conformitate cu noua clasificare a acestora. În acest context, Hotărârea Guvernului nr. 79/2006 privind aprobarea cantităților substanțelor stupefiante, psihotrope și ale plantelor care conțin astfel de substanțe depistate în trafic ilicit, precum și a cantităților de precursori utilizați în activități ilegale, urmează a fi abrogată și substituită printr-un nou act normativ, adaptat cadrului legislativ în vigoare.

Concomitent, se reliefează că proiectul menționat va avea drept obiectiv instituirea unui mecanism normativ unitar și actualizat privind aprobarea cantităților substanțelor supuse controlului, necesar aplicării uniforme a legislației în domeniul circulației substanțelor supuse controlului și asigurării activității autorităților competente responsabile de prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri și a altor substanțe supuse controlului.

Persoană de contact: Diana Balanuța, ofițer principal al Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, număr de contact: 022 (255) - (644), adresă                                electronică:  diana.balanuta@mai.gov.md.

 


stat

Persoane responsabile

1
Balanuța Diana (ofițer principal al Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne)
stat Vezi toate comentariile 0 Data limită pentru comentarii : 17.07.2026
scroll