Proiectul propus a fost elaborat în vederea Repunerii în vigoare a 2 Acorduri de asistență privind obiectivele de dezvoltare din 2016 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii. Proiectul prevede restabilirea efectelor juridice ale Acordurilor sus-menționate, precum și extinderea termenului de realizare ale Acordurilor pînă la data de 31 decembrie 2025.
Acordul de Repunere în vigoare va acoperi retroactiv pentru:
- Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă şi mai responsabilă, semnat la Chişinău la 28 septembrie 2016 – perioada începînd din 1 iunie 2021 până la semnarea Acordului de Repunere în vigoare;
- Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creşterea comerţului şi investiţiilor în sectoarele cheie, semnat la Chişinău la 28 septembrie 2016 - perioada începînd din 1 iulie 2021 până la semnarea Acordului de Repunere în vigoare.
Proiectul HG cu privire la inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului de Repunere în vigoare a Acordurilor de asistență privind obiectivele de dezvoltare din 2016 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii
27.09.2021 - 28.09.2021
![stat](https://particip.gov.md/resources/images/stat-3.png)
Persoane responsabile
1. Gordienco Vlada (Consultant principal, Serviciul Monitorizare și Evaluare, Direcția Asistență Externă) Tel . 022 26 26 95 / Email : vlada.gordienco@mf.gov.md
![stat](https://particip.gov.md/resources/images/stat-4.png)
Fișiere
Denumire | Tip document | # |
---|---|---|
|
nota informativa | 1.1 |
|
alte documente | 1.1 |
|
proiect de act normativ | 1.1 |
27.09.2021 - 28.09.2021
Proiectul propus a fost elaborat în vederea Repunerii în vigoare a 2 Acorduri de asistență privind obiectivele de dezvoltare din 2016 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii. Proiectul prevede restabilirea efectelor juridice ale Acordurilor sus-menționate, precum și extinderea termenului de realizare ale Acordurilor pînă la data de 31 decembrie 2025.
Acordul de Repunere în vigoare va acoperi retroactiv pentru:
- Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă şi mai responsabilă, semnat la Chişinău la 28 septembrie 2016 – perioada începînd din 1 iunie 2021 până la semnarea Acordului de Repunere în vigoare;
- Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creşterea comerţului şi investiţiilor în sectoarele cheie, semnat la Chişinău la 28 septembrie 2016 - perioada începînd din 1 iulie 2021 până la semnarea Acordului de Repunere în vigoare.
![stat](https://particip.gov.md/resources/images/stat-3.png)
Persoane responsabile
1. Gordienco Vlada (Consultant principal) Tel . 022 26 95 / Email : vlada.gordienco@mf.gov.md
Portalul a fost realizate cu sprijinul Programului USAID Conținutul paginii nu reflectă neapărat opinia Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului SUA. Serviciul electronic public "PARTICIP" se încadrează în strategia guvernamentală de implementare a guvernării electronice