Dascaliuc Liliana Cebotari Valeriu Email: liliana.dascaliuc@madrm.gov.md Email: valeriu.cebotari@madrm.gov.md Tel: 022-204-533
Condiţiile ce au impus elaborarea proiectului:
Proiectul menționat supra este elaborat de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în comun cu Oficiul Național al Viei și Vinului în scopul corelării unor prevederi ale Legii viei şi vinului nr. 57-XVI din 10 martie 2006 cu prevederile actelor legislativ-normative în vigoare din domeniu.
Pe parcursul a zece ani, din momentul adoptării Legii respective, în viticultură și mai cu seamă în vinificație au avut loc un şir de modificări. La moment sunt înaintate noi cerințe față de calitatea producției vinicole, în special accentul fiind pus pe producerea cât mai largă a vinurilor cu indicație geografică protejată şi denumire de origine protejată. La fel, sunt înaintate noi cerințe față de condițiile de fabricare și comercializare a producției vinicole. Totodată, în contextul îndeplinirii prevederilor Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, Republicii Moldova și-a asumat angajamentul armonizării legislației naționale cu cadrul Comunității Europene.