Ministerul Afacerilor Interne iniţiază, începând cu data de 13.01.2023, consultarea publică a proiectului de hotărâre privind propunerea transmiterii unor bunuri imobile (din proprietatea orașului Otaci în proprietatea statului).
Scopul proiectului este îmbunătățirea infrastructurii subdiviziunilor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în particular, posibilitatea reconstruirii sediului Sectorului Poliției de Frontieră „Otaci”, fapt care va contribui substanțial la sporirea condițiilor de muncă a angajaților Poliției de Frontieră, respectiv alinierea acestora la standardele europene.
Prevederile de bază ale proiectului sunt: propunerea transmiterii, cu titlu gratuit, din proprietatea orașului Otaci, raionul Ocnița, în proprietatea statului, administrarea Ministerului Afacerilor Interne (gestiunea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră), a bunului imobil (construcție) situată pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 35, orașul Otaci, raionul Ocnița (număr cadastral 6203108.187.01), iar în administrarea Agenției Proprietății Publice (gestiunea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră), a terenurilor cu numerele cadastrale 6203108.187 și 6203108.188.
Beneficiarii proiectului de decizie sunt: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, inclusiv angajații Sectorului Sectorul poliției de frontieră „Otaci” al Direcției regionale Nord.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 27.01.2023, în adresa dlui Vladislav Verdian, ofițer principal al Direcției politici în domeniul managementului integrat al frontierei de stat a Ministerului Afacerilor Interne, pe adresa electronică: vladislav.verdian@mai.gov.md, la numărul de telefon 022 255 723 sau pe adresa: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 75, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția politici în domeniul managementului integrat al frontierei de stat.
Proiectul deciziei: hotărâre privind propunerea transmiterii unor bunuri imobile (din proprietatea orașului Otaci în proprietatea statului) (număr unic 11/MAI/2023) sunt disponibile pe pagina-web oficială https://mai.gov.md/ sau la sediul Ministerului Afacerilor Interne, situat pe adresa mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 75.