„Prezentul proiect de Dispoziție a Guvernului a fost elaborat în vederea realizării Obiectivului nr.7 „Asigurarea unei guvernări eficiente și transparente” din Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030” aprobată prin Legea nr. 315/2022, precum și în contextul angajamentelor asumate de Republica Moldova în calitate de țară membră a Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă (Open Government Partnership – OGP).
Scopul prezentului plan de acțiuni este asigurarea unei guvernări transparente, responsabile și eficiente prin îmbunătățirea proceselor decizionale, participative și a dialogului cu cetățenii, precum și dezvoltarea capacităților și competențelor de aplicare a principiilor guvernării deschise în autoritățile publice centrale și locale.
Planul de acțiuni conține activități de realizare a angajamentelor în domenii precum: · Acces la informații de interes public; · Instituții guvernamentale deschise; · Bugete deschise; · Achiziții publice; · Dezvoltarea capacităților și competențelor (acțiunile specifice acestui domeniu se regăsesc integrate transversal în celelalte angajamente).”