ANUNŢ
privind organizarea consultării publice asupra proiectului HG pentru aprobarea Regulamentului privind depozitarea deșeurilor
În conformitate cu art. 11 al Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Mediului anunță, începând cu data de 23.08.2023, inițierea consultărilor publice/avizării asupra proiectului HG pentru aprobarea Regulamentului privind depozitarea deșeurilor (Nr. Unic – 703/MM/2023).
Scopul proiectului: stabilirea cerinţelor faţă de calitatea şi protecţia mediului înconjurător şi sănătății populaţiei în contextul prevederilor legate de permisiunea, construcția şi operarea depozitelor de deșeuri, dar și respectarea procedurilor de prevenire sau reducere a efectelor negative asupra mediului pe care le pot avea activitățile de depozitare a deșeurilor pe durata întregului ciclu de viață a depozitului de deșeuri, ce include activități de proiectare, construcție, exploatare, închidere și urmărire postînchidere a depozitelor.
Necesitatea elaborării: art. 16, alin. 2 al Legii nr. 209/2016 privind deșeurile, art. 31 al Legii nr. 277/2018 privind substanțele chimice, dar și de angajamentele asumate de către Republica Moldova privind transpunerea Directivei 2018/850/EC privind depozitele de deșeuri.
Recomandările pe marginea proiectului pot fi expediate până la data de 06.09.2023 în adresa dnei Carolina Banaru, consultant principal, Direcţia Politici de Management al Deșeurilor și Substanțelor Chimice, la adresa de email: carolina.banaru@mediu.gov.md, sau la numărul de telefon (022) 20 45 77 și pe adresa: or. Chişinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 162, Ministerul Mediului.