Conform proiectului pe terenurile cu numerele cadastrale 3129211.255 cu suprafața de 2,0683 ha, 3129211.256 cu suprafața de 1,1061 ha și 3129211.257 cu suprafața de 7,8384 ha, se prevede amplasarea/construcția unui Centru de pregătire specială.
Este de menționat că Serviciul de Protecție și Pază de Stat, pe lângă misiunea de bază – asigurarea protecţiei demnitarilor de stat şi a obiectelor de importanţă majoră, își concentrează eforturile pe segmentul pregătirii tactice, instruirii profesionale, inclusiv dotării Serviciului. Mai mult ca atât, Serviciul, în calitate de pilon al securității statului, are atribuții nemijlocite în vederea gestionării situațiilor de criză de orice natură, combaterea terorismului, alte activități speciale de investigații în vederea curmării și anihilării tuturor riscurilor și amenințărilor la adresa demnitarilor de stat și, nu în ultimul rând, al cetățenilor.
În acest context, la moment, un obiectiv primordial al Serviciului de Protecție și Pază de Stat este crearea unor condiții eficiente de activitate care să corespundă normelor și cerințelor internaționale de securitate. Drept rezultat, Serviciul își propune construcția unui Centru de pregătire specială, care va fi unic în Republica Moldova, preconizat pe o suprafață de aproximativ 16 ha. Instituțiile de forță din Republica Moldova nu dispun de un Centru unic de pregătire specială care să ofere posibilitatea tuturor actorilor din domeniul securității statului să își dezvolte capabilitățile de formare profesională continuă, acoperire tactică specială, dar și de mânuire a armelor de foc.
Contrucția unui Centru de pregătire ar oferi posibilitatea tuturor subdiviziunilor specializate din cadrul structurilor de drept să își îmbunătățească formele și metodele de lucru, precum și să își împărtășească propriile tactici de pregătire profesională.