Elaborarea proiectului a fost inițiată în contextul necesității implementării obiectivului din Programul de activitate al Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană” – „Avansarea reformei administrației publice la nivel central și local” și a acțiunii prioritare 12.26 „Reformarea instituțiilor: Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, Agenţia de Mediu, Agenţia „Apele Moldovei”, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale” din Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 90/2023.
Necesitatea realizării reformei instituționale în domeniul mediului a reieșit din analiza funcțională a instituțiilor de mediu din subordinea Ministerului Mediului realizată în anul 2022 care a identificat carențele și conflictele funcționale ale entităților care gestionează domeniul mediului și a propus soluții de reformare instituțională a sectorului, pentru dezvoltarea unei structuri de guvernanță eficientă care să permită implementarea plenară a obiectivelor ambițioase asumate prin documentele naționale și internaționale de mediu.
În procesul de realizare a reformelor ce țin de cadrul de reglementare a activității de întreprinzător și de control al activității de întreprinzător, realizate în anii 2017-2018 care au avut drept scop delimitarea funcțiilor de autorizare de funcțiile de control realizate concomitent de unele autorități administrative, au fost delimitate funcțiile de autorizare de mediu, realizate la acel moment de Ministerul Mediului, Inspectoratul Ecologic de Stat, Serviciul Piscicol de funcțiile de control (realizate la acel moment de Inspectoratul Ecologic de Stat, Serviciul Piscicol, Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale). În rezultat, funcțiile de autorizare au fost delegate unei structuri noi create în acest scop – Agenția de Mediu, iar funcțiile de control - concentrate în cadrul noului Inspectorat pentru Protecția Mediului.
Propunerile urmează a fi transmise pînă la data de 20 septembrie 2023, în format electronic, la adresa: nicolina.cramarenco@mediu.gov.md .
Persoana de contact: Nicolina Cramarenco, șef al Secției juridice, tel: 0 (22) 204-591