Ministerul Sănătății anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului Hotărârii Guvernului cu privire la organizarea și desfășurarea examenelor medicale profilactice obligatorii ale angajaților și persoanelor care practică munca individuală.
Proiectul Hotărârii de Guvern prevede aprobarea a două Regulamente sanitare ce vizează organizarea și desfășurarea examenelor medicale profilactice obligatorii în scopul prevenirii apariției și răspândirii bolilor transmisibile și a celor profesionale și care vin să înlocuiască actualele acte normative în domeniul dat, inclusiv a Regulamentului sanitar privind supravegherea sănătății persoanelor în raport cu munca și Regulamentului sanitar cu privire la organizarea examenelor medicale obligatorii a unor categorii de angajați din economia națională în scopul prevenirii apariției și răspândirii bolilor transmisibile. Regulamentul sanitar privind supravegherea sănătății persoanelor în raport cu munca vine să substituie actualul Regulament sanitar privind supravegherea sănătății persoanelor expuse acțiunii factorilor profesionali de risc, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1025/2016.
În vederea elaborării proiectului, solicităm respectuos implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.