În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.96/2010 cu privire la acțiunile de implementare a Legii nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Educației și Cercetării anunţă că a fost inițiat procesul de elaborare a proiectului Hotărârii Guvernului cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.639/2014 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a burselor lunare sportivilor de performanţă.
În contextul celor expuse, solicităm implicarea tuturor subiecților interesați: federațiile sportive naționale, asociațiile sportive, partenerii sociali și societatea civilă, prin prezentarea propunerilor și sugestiilor până la 31 decembrie 2022.
Recomandările părților interesate, cu privire la elaborarea proiectului menționat, pot fi expediate în adresa Ministerului Educației și Cercetării