Compania Națională de Asigurări în Medicină comunică despre inițierea procesului de elaborare a proiectului ordinului ministrului sănătății și directorului general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină cu privire la modificarea Ordinului ministrului sănătății, muncii și protecției sociale și directorului general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină nr.29/21-A din 22.01.2021 privind aprobarea formularului Devizului de venituri și cheltuieli din mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (business-plan) și a Normelor metodologice de elaborare a acestuia și gestionarea mijloacelor financiare provenite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală de către prestatorii de servicii medicale încadrați în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.
Proiectul are drept scop aducerea Ordinului nr.29/21-A din 22.01.2021 în concordanță cu prevederile Contractului-tip de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 770/2022 și ale Hotărârii Guvernului nr. 837/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind salarizarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului menționat pot fi expediate, până la data de 03.07.2023, pe suport de hârtie la adresa: mun. Chișinău, str. Vlaicu Pârcălab, 46 sau la adresa electronică: octavian.laiu@cnam.gov.md.