Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță inițierea elaborării proiectului de hotărâre de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 721/2005 cu privire la activitatea Portului Internațional Liber „Giurgiulești” (PILG).
Temei pentru elaborarea acestui proiect este racordarea la prevederile Legii nr. 234/2021 cu privire la serviciile publice, care are drept scop crearea unui cadru normativ pentru prestarea serviciilor publice, în special la înregistrarea rezidenților PILG și la eliberarea certificatului de rezident asigurând accesibilitatea, calitatea serviciilor și eficiența prestării acestora, cu realizarea unui echilibru între satisfacerea intereselor beneficiarilor de servicii publice și a interesului public.