Ministerul Culturii anunță inițierea procesului de modificare a Legii 352/2006 cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova.
Conform acțiunii nr. 16.24. din Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 90 /2023, Ministerul Culturii este responsabil de elaborarea modificărilor a cadrului normativ cu privire organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova.
Scopul proiectului este optimizarea cadrului legal în domeniul turismului, în vederea susținerii dezvoltării afacerilor în domeniu, prin eliminarea prevederilor și noțiunilor învechite, care împiedică desfășurarea liberă a afacerii și dezvoltarea turismului. Totodată, este necesară ajustarea cadrului legal pentru consolidarea atribuțiilor Ministerului Culturii, ce țin de aprobarea regulamentelor interne privind finanțarea proiectelor în domeniul turism.
Astfel, solicităm implicarea activă a tuturor subiecților interesați, prin prezentarea propunerilor în acest sens.
Persoane responsabile:
Ursan Maria,Șef Direcție Interimar, Direcția turism - maria.ursan@mc.gov.md
Mura Ana, Consultant Superior, Direcția turism - ana.mura@mc.gov.md
tel.: 0 (22) 823 809