În conformitate cu prevederile articolului 9 al Legii nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare începînd cu data de 12 februarie 2024, iniţiază consultările publice asupra elaborării proiectului Hotărîrii Guvernului cu privire la modificarea unor Hotărâri de Guvern.
Proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la modificarea unor Hotărâri de Guvern vine întru executarea a acțiunii nr.50, din Cap.12 al Planului național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe anii 2024-2027, aprobat pri Hotărîrea de Guvern nr.829/2023.
De asemenea, proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la modificarea unor Hotărâri de Guvern, este elaborat în temeiul prevederilor art. 29 al Legii nr. 221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară, a art.3 din Legea nr.296/2017 privind Cerințele generale de igienă a produselor alimentare și a art.131 al Legii 306/2018 privind siguranța alimentelor.
Prezentul proiect ajustează și actualizează cerinţele generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor la practicile UE a următoarelor acte naționale:
1. Hotărârea de Guvern nr. 939/2008 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind măsurile de supraveghere, control şi combatere a gripei aviare;
2. Hotărîrea de Guvern nr. 221/2009 cu privire la aprobarea Regulilor privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare;
3. Hotărârea de Guvern nr. 398/2012 pentru aprobarea unor norme sanitar-veterinare privind controlul şi reducerea prevalenței salmonelelor în efectivele de animale.
Propunerile şi recomandările pe marginea proiectului Hotărîrii Guvernului cu privire la modificarea unor Hotărâri de Guvern pot fi expediate pînă pe data de 23 februarie 2024, în adresa persoanei responsabile: Mereuță Albina, șef al Direcției medicină veterinară și siguranța alimentelor de origine animală, la adresa de e-mail: albina.mereuta@maia.gov.md, tel. de contact: 022 204 530; sau pe suport de hîrtie pe adresa Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 162.