22.01.2025 - 05.02.2025
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță despre inițierea elaborării proiectul hotărârii Guvernului privind proiectul legii pentru modificarea Legii nr.235/2011 privind activitățile de acreditare și de evaluare a conformității și Legii nr. 20/2016 cu privire la standardizarea națională.
Scopul principal al modificării este susținerea liberei circulații a bunurilor și întărirea mecanismelor pieței libere. Astfel, este necesară transpunerea fidelă a actelor juridice europene care constituie acte de natura orizontală în domeniul comercializării produselor și în domeniul standardizării.
Legea nr.235/2011 transpune parțial Regulamentul (CE) nr.765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și Decizia nr.768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor.
Legea nr.20/2016 este compatibilă cu Regulamentul (UE) nr.1025/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană.
Luând în considerare experiența națională dobândită în procesul de aplicare a reglementărilor tehnice care transpun legislația comunitară de armonizare, va fi consolidat cadrul normativ de nivel orizontal pentru implementarea unitară a legislației comunitare de armonizare a condițiilor de comercializare a produselor
Întrucât rezultatul transpunerii a trei acte UE menționate supra, trebuie să fie un cadru orizontal de reglementare flexibil în raport cu evoluția legislației armonizate este nevoie de următoarele:
- uniformizarea cerințelor pentru organismul național de acreditare și pentru organismele de evaluare a conformității recunoscute în vederea notificării;
- stabilirea principiilor pentru prezumția de conformitate în cazul în care se conformează standardelor armonizate care stabilesc cerințe atât pentru organismul național de acreditare, cât și pentru un organism de evaluare a conformității sau pentru un produs;
- cu referire la procedura ce trebuie urmată în scopul luării deciziei privind recunoașterea în vederea notificării organismelor de evaluarea conformității, urmare evoluției procesului de evaluare a acestor organisme, bazat pe acreditare, este necesară precizarea prevederilor ce țin de competența autorităților cu funcții de reglementare;
- instituirea dispozițiilor echitabile în materie de întocmire a declarației de conformitate, regimul de aplicare a marcajului CE, marcajului SM, marcajelor suplimentare sau altor marcaje prin care se indică conformitatea;
- completarea cu prevederile referitoare la cooperarea agenților economici cu autoritățile de supravegherea pieței în ceea ce privește informarea despre riscurile prezentate de produse introduse pe piața sau puse la dispoziție pe piață, precum și întreprinderea acțiunilor pentru eliminarea acestor riscuri;
- ținând cont de faptul ca legea prezintă act juridic care poartă caracter obligatori nu se mai justifica ca necesar a fi menținute în Legea 235/2011 prevederile din domeniul voluntar, cum ar fi articole privind certificarea, inspecția efectuată de organismele de inspecție, încercări efectuate de laboratoare de încercări, precum și marcajul de conformitate utilizat în domeniul voluntar, având mai mult caracter explicativ decât de reglementare. Certificarea, inspecția, încercări etc. care sunt obligatorii sunt cuprinse în proceduri de evaluare a conformității (module) stabilite în reglementările tehnice care transpun legislația comunitară de armonizare, aplicabile produselor sau unor grupe de produse;
- excluderea barierelor pentru dezvoltarea organismului național de standardizare și consolidarea capacităților ;
- cooperarea mai strânsă a organismului național de standardizare cu organizațiile europene de standardizare respectând cu strictețe regulile stabilite la nivelul european;
- facilitarea implicării în activitățile de standardizare a reprezentaților întreprinderilor mici și mijlocii;
Recomandările pentru proiectul în cauză urmează a fi transmise până la data de 5 februarie 2025, în format electronic.
Persoane responsabile
564