Ministerul Energiei anunță despre inițierea elaborării Planului Național integrat privind Energia și Clima (PNEC).
Elaborarea PNEC face parte din procesul de armonizare a legislației naționale la cea a Uniunii Europene și reiese din recomandarea 2018/01/EnC-MC a Consiliul Ministerial al Comunității Energetice a adoptată în anul 2018, prin care s- stabilit că elaborarea și adoptarea PNEC de către părțile contractante la CEn va susține atingerea obiectivelor de politici publice pe termen lung în domeniul energiei și climei, va reduce povara administrativă, va favoriza transparența și va promova siguranța investițională la nivel regional.
Astfel, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 386/2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice, în vedere inițierii procesului de elaborare a PNEC, Ministerul a elaborat Conceptul PNEC care este supus consultărilor publice.
Conceptul PNEC constituie viziunea Guvernului privind dezvoltarea Republicii Moldova în domeniile energie și climă până în anul 2030. Planul setează o foaie de parcurs a dezvoltării economice și a sistemelor energetice într-un mod durabil, eficient și cu impact minim asupra climei pe orizontul dat. Măsurile care fac parte din acest cadru se referă în principal la atingerea țintelor naționale pentru asigurarea securității în aprovizionarea cu energie, sporirea eficienței energetice, îmbunătățirea calității mediului înconjurător prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, liberalizarea piețelor interne de energie și creșterea gradului de interconectare și de integrare a sistemului energetic la nivel regional și european.
Astfel, pentru anul 2030, sunt stabilite următoarele obiective:
- Consumul final de energie nu trebuie să depășească valoarea de 2 575 ktep, iar consumul de energie primară să fie menținut sub nivelul 2 820 ktep.
- Ponderea energiei din surse regenerabile să ajungă la cel puțin 31% în consumul final brut, inclusiv asigurarea unei ponderi a energiei electrice din surse regenerabile de minim 34 %.
- Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel ca să fie menținute la nivelul 5,52 Mt ech. CO2 în anul 2030 cu considerarea aportului „Folosința terenurilor, schimbarea categoriei de folosință a terenurilor și silvicultura” (FTSCFTS) și la nivelul de 7,45 Mt ech. CO2 fără considerarea aportului FTSCFTS.
Menționăm că aceste obiective sunt mai ambițioase decât angajamentele Republicii Moldova luate în cadrul Tratatului Comunității Energetice, iar atingerea lor va garanta implicit și îndeplinirea țintelor asumate.
PNEC este elaborat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 2018/1999 privind Guvernanța Uniunii Energetice și a acțiunilor climatice, adaptat prin Decizia 2021/14/EnC-MC a Consiliului Ministerial al Comunității Energetice, prin care sunt fixate un set de reguli comune privind planificarea, raportarea și monitorizarea de către părțile contractante a politicilor și a țintelor din domeniile energie și climă. Regulamentul include un set de recomandări cu privire la conținutul, structura, modalitatea de elaborare și aprobare de către părțile contractante a Planurilor Naționale integrate privind Energia și Clima. Conform Regulamentului, primul PNEC trebuie să cuprindă perioada 2025 și 2030 și, ulterior, perioade de zece ani, începând din 2031 până în 2040.
PNEC acoperă cele 5 dimensiuni ale Uniunii Energetice: (i) Decarbonizare, (ii) Eficiență energetică, (iii) Securitate energetică, (iv) Piață internă a energiei și (v) Cercetare, inovare și competitivitate. Pentru fiecare domeniu sunt stabilite acțiuni menite să asigure atingerea obiectivelor de mai sus. Astfel, rolul principal al documentului constă în elaborarea unui cadru național coerent și comprehensiv de politici publice și de investiții curente, planificate sau posibil de a fi propuse spre implementare în domeniul energiei și climei până în 2030.
Baza analitică a PNEC este elaborată în baza unor simulări privind dezvoltarea sectorului energetic cu costuri minime și impact redus asupra mediului, simulări efectuate pe parcursul ultimilor doi ani utilizând programul de modelizare TIMES (The Integrated MARKAL-EFOM System). Două scenarii de bază au fost explorate: cel cu măsuri existente (denumit în limbaj curent și „business as usual”), și cel cu măsuri adiționale; în fiecare caz au fost studiate câteva versiuni de sub-scenarii pornind de la anumite condiționalități suplimentare setate în programul de simulare. Fiind bazate pe analiza evoluției unor indicatori macroeconomici, precum și a unor indicatori din sectorul energetic și de mediu, simulările au fost utilizate pentru evaluarea fezabilității obiectivelor în domeniile energiei din surse regenerabile, eficienței energetice și a emisiilor de GES, prin analiza perioadei până în anul 2030 și până în anul 2050. În acest mod ne-am asigurat că obiectivele sunt realiste și se pot atinge prin aplicarea măsurilor adiționale prevăzute în PNEC.
Conceptul PNEC al Republicii Moldova 2050, a fost elaborat cu suportul PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova” finanțat de către Uniunea Europeană.Termen limită: 22.09.2023.