Urmare aprobării Legii nr. 185/2020 cu privire la Sistemul informaţional automatizat de evidenţă a contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a persoanelor care au săvîrşit contravenţii, a devenit posibilă existența unui sistem unitar și interoperabil, ce permite autorităților și organelor cu atribuții specifice procesului contravențional să dispună de posibilitatea introducerii/extragerii informației în/din sistem în timp real, astfel încât, fiecare să își execute în mod corect și oportun atribuțiile legale în domeniul constatării și examinării contravențiilor.
Necesitatea elaborării proiectului dat, rezidă din prevederile lit. b) al art. 27 din Legea prenotată, care stipulează că Până la intrarea în vigoare a acesteia, Guvernul:
a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislației în concordanță cu prezenta lege;
b) va elabora și va aproba Conceptul Sistemului informațional automatizat de evidență a contravențiilor, a cauzelor contravenționale și a persoanelor care au săvârșit contravenții și Regulamentul cu privire la evidența unică a contravențiilor, a cauzelor contravenționale și a persoanelor care au săvârșit contravenții;