Anunț privind inițierea consultărilor publice asupra proiectului Hotărârii de Guvern cu privire la stabilirea normei pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman (nr. unic 699/MAIA/2025)

Anunț privind inițierea consultărilor publice asupra proiectului Hotărârii de Guvern cu privire la stabilirea normei pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman (nr. unic 699/MAIA/2025)

02.09.2025 - 16.09.2025

        În conformitate cu art. 11 alin.(22) din Legea nr. 239/2008 privind transparenţa în procesul decizional, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare iniţiază, începând cu data de 02 septembrie 2025, consultările publice asupra proiectului  Hotărârii de Guvern cu privire la stabilirea normei pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de  origine animală destinate consumului uman.

        Proiectul menționat este elaborat în temeiul art.17 alin.(2), (3) și (5) din Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar și vine întru executarea acțiunii nr.33, din Cap.12 al Planului național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 306/2025.

        Obiectivul principal al acestui proiect de Hotărâre de Guvern prevede  asigurarea unui cadru normativ clar, unitar și armonizat cu legislația Uniunii Europene pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman, în scopul protejării sănătății publice, asigurării trasabilității și creșterii nivelului de conformitate a operatorilor din sectorul alimentar.

        Propunerile şi recomandările pe marginea proiectului Hotărârii de Guvern cu privire la stabilirea normei pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de  origine animală destinate consumului uman pot fi expediate până la data de 16 septembrie 2025  persoanei responsabile: Țurcan Ana, consultant superior din cadrul Direcției siguranța alimentelor, la adresa de e-mail: ana.turcan@maia.gov.md, tel. de contact: 022 204-530; sau pe suport de hârtie pe adresa  Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 162.

stat

Persoane responsabile

1
Țurcan Ana (consultant superior din cadrul Direcției siguranța alimentelor)
stat

Fișiere

Denumire Tip document #
pdf Nota de Fundamentare a PHG (1).semnat.pdf nota de fundamentare 1.1
pdf PHG.pdf proiect de act normativ 1.1
pdf Tabel de concordanță.pdf Alte documente 1.1