Ministerul Educației și Cercetării anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională, al specialităţilor şi calificărilor pentru învăţămîntul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar.
Proiectul Hotărârii de Guvern va fi elaborat în temeiul art. 136 alin. (1) lit. c) din Codul educației al Republicii Moldova nr. 152/2014 prin coroborare cu prevederle art.7 lit. b) din Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern și cu prevederile art.17 din Legea nr.98 din 4 mai 2012 privind administrația publică centrală de specialitate.
Nomenclatorul domeniilor de formare profesională, al specialităţilor şi calificărilor pentru învăţămîntul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar se va elabora în baza Clasificatorului Ocupaţiilor din Republica Moldova, aprobat în anul 2021 și va fi utilizat în procesul de formare profesională a maiştrilor, tehnicienilor, tehnologilor, personalului medical şi farmaceutic, precum și a altor specialişti în diverse domenii, în conformitate cu nivelurile 4 şi 5 ale Clasificării Internaționale Standard a Educației (ISCED).