Veronica Josu Consultant principal, Direcția politici în domeniul biodiversității din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova. telefon +(373) 22 204 535 e-mail: veronica.josu@madrm.gov.md
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:
e-mail: veronica.josu@madrm.gov.md
Anunț despre consultări publice la proiectul Legii privind organismele modificate genetic (număr unic 515/MADRM/2020)
În conformitate cu pct.179 din Regulamentului Guvernului aprobat prin HG nr.610/2018 și prevederile Legii nr.982/2000 privind accesul la informaţie, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, anunţă publicul interesat despre posibilitatea consultării și prezentării avizelor/comentariilor la proiectului de Lege (număr unic 515/MADRM/2020).
Proiectul propus pentru aprobarea demarării procedurii de avizare a fost elaborat în contextul armonizării Directivei 2001/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic.
Proiectul are drept scop armonizarea la prevederile unionale și asigurarea cadrului naţional de reglementare în domeniul organismelor modificate genetic, prin respectarea principiilor precauţiei şi a celui etic, pentru asigurarea protecţiei sănătăţii umane şi a mediului, îmbunătățirii bunăstării populației, ţinându-se cont şi de impactul acestora asupra intereselor social-economice ale populaţiei şi ţării.
Adoptarea proiectului legii va genera un șir de impacturi pozitive majore, inclusiv:
- excluderea diseminării nedeliberate a organismelor modificate genetic în mediul înconjurător;
- obligativitatea introducrrii unei evidenţe stricte a organismelor modificate genetic, pasibile pentru diseminare în mediu și plasare pe piaţă;
- crearea unui cadru instituțional adecvat și funcțional pentru activitățile cu organisme modificate genetic;
- asigurarea unui proces transparent de autorizare a utilizării organismelor modificate genetic;
- stabilirea unor cerințe clare privind documentele care urmează a fi prezentate pentru obținerea unei autorizații pentru activitățile cu organisme modificate genetic;
- asigurarea informării tuturor grupurilor de interese despre efectele produselor agroalimentare cu conţinut de OMG;
- prevenirea unor posibile catastrofe la nivelul mediului înconjurător, şi a celui din domeniul sănătății umane şi animale;
- conservarea biodiverstăţii şi păstrarea echilibrului ecologic;
- asigurarea dezvoltării agriculturii convenționale și ecologice durabile;
- sustenabilitatea ecosistemelor naturale și agricole și protecția acestora;
Toate activitățile cu implicarea organismelor modificate genetic, inclusiv cercetările științifice, vor fi premise doar în baza autorizaţiei eliberate de către autoritatea competentă în domeniul mediului.
Publicul interesat poate înainta în formă scrisă, comentarii/observaţii justificate şi relevante la conţinutul documentaţiei referitoare la proiectul de lege (număr unic 515/MADRM/2020) în termen de 15 zile calendaristice din data publicării prezentului anunţ.
Comentariile se pot adresa direct la sediul Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului: MD-2005, mun. Chișinău, str. Constantin Tănase 9,
sau transmise în adresa electronică a autorului:
Veronica Josu
Consultant principal, Direcția politici în domeniul biodiversității din cadrul
Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova.
telefon +(373) 22 204 535
e-mail: veronica.josu@madrm.gov.md