Anunț de inițiere a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 558/2011 privind măsurile de urgență din domeniul fitosanitar pentru a preveni introducerea și răspândirea în Republica Moldova a unor organisme dăunătoare plantelor, produselor vegetale și altor bunuri conexe supuse regimului de carantină fitosanitară
Anunț de inițiere a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 558/2011 privind măsurile de urgență din domeniul fitosanitar pentru a preveni introducerea și răspândirea în Republica Moldova a unor organisme dăunătoare plantelor, produselor vegetale și altor bunuri conexe supuse regimului de carantină fitosanitară
10.09.2024 - 20.09.2024
În conformitate cu prevederile art. 9 al Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare inițiază, începând cu data de 10 septembrie 2024, procesul de elaborare a proiectului de hotărâre de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 558/2011 privind măsurile de urgență din domeniul fitosanitar pentru a preveni introducerea și răspândirea în Republica Moldova a unor organisme dăunătoare plantelor, produselor vegetale și altor bunuri conexe supuse regimului de carantină fitosanitară.
Prezentul proiect vine întru executarea acțiunii 68 din capitolul 12 al Planului național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe anii 2024-2027, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 829/2023, și în vederea implementării art.25, alin. (1) din Legea nr. 422/2023 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor.
Proiectul dat stabilește un plan separat care conține informații privind procesele decizionale, procedurile și protocoalele care trebuie urmate, resursele minime care trebuie să fie disponibile și procedurile pentru supravegherea organismelor de carantină pentru Republica Moldova.
Prezentul proiect de hotărâre de Guvern transpune Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2095 al Comisiei din 28 octombrie 2022 de stabilire a unor măsuri de prevenire a introducerii, instalării și răspândirii pe teritoriul Uniunii a Anoplophora chinensis (Forster) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1927 din 11 octombrie 2022 de stabilire a unor măsuri vizând izolarea prezenței Aleurocanthus spiniferus (Quaintance) la anumite zone demarcate.
Propunerile și recomandările pe marginea proiectului de act normativ inițiat, pot fi expediate până la data de 20 septembrie 2024, în adresa persoanei responsabile: Iulia Haidarlî, consultant principal în cadrul Direcției protecția plantelor și siguranța alimentelor de origine vegetală, la adresa de e-mail: iulia.haidarli@maia.gov.md, tel. de contact: 022 204 545 sau pe suport de hârtie la adresa Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162.
Persoane responsabile
397