Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță inițierea consultărilor publice a proiectului Ordinului „Cu privire la aprobarea mărimii tarifelor pentru serviciile de navigație aeriană pentru anul 2025”
Prezentul proiect este elaborat în scopul executării corespunzătoare a prevederilor Acordului multilateral privind tarifele de rută aeriană, Hotărârii Parlamentului nr. 97/1994 privind aderarea Republicii Moldova la unele acte internaționale referitoare la aviația civilă internațională, în temeiul art. 40 alin. (5) din Codul aerian al Republicii Moldova nr. 301/2017, pct. 6 subpct. 1) din Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 690/2017, Hotărârea Guvernului nr.476/2016 cu privire la aprobarea Metodologiei privind baza de calcul și aprobare a taxelor pentru serviciile aeroportuare și de navigație aeriană, precum și întru asigurarea recuperării complete a cheltuielilor legate de furnizarea serviciilor de navigație aeriană.
Proiectul este elaborat în baza Deciziei nr. 24/180 din 28.11.2024 al Comisiei Lărgite EUROCONTROL, „Cu privire la aprobarea tarifelor pentru serviciile de navigație aeriană de rută pentru anul 2025 a statelor membre.”
Proiectul tarifelor preliminare de formare a bazei de cost a tarifelor la serviciile de navigație aeriană pentru anul 2025 propuse spre examinare, a fost elaborat reieșind din indicii economici înregistrați de Î.S. „MoldATSA”.